- Dosarul nr.
- 18939/325/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 18 septembrie 2012
Dosar nr. 18939/325/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 18.09.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 18939/325/2010
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta I.L. La apelul nominal se prezintă petenta I.L., prin avocat B.M., lipsind intimata D.T.C. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 18939/325/2010 al Tribunalului Timiș a cărui strămutare se solicită are termen de judecata la data de 3 octombrie 2012. Avocat M.B. solicită admiterea cererii de strămutare. Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta I.L. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 18939/325/2010 al Tribunalului Timiș. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012. Procesat de GGC - DG