ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1515/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani la data de 15 ianuarie 2016 sub nr. 238/278/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. SA și B. SA - Agenția Petroșani, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze inserate în Contractul de credit nr. 1929 din 10 august 2006 încheiat cu pârâtele: art. 9 lit. b) cu referire la comisionul de acordare credit în procent de 0,95% flat, art. 9 lit. c) cu privire la comisionul de administrare reprezentând 0,05% lunar din valoarea creditului contractat, art. 9 lit. f) din contract cu privire la comisionul de urmărire riscuri, reprezentând 0,28% din valoarea creditului contractat, precum și clauza de la punctul 2 din Actul adițional nr. 1929A din 12 martie 2010 privind comisionul de urmărire riscuri prin care acesta se majorează de la 0,28% la 0,48%.

S-a mai solicitat să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, comision de administrare și comision de urmărire riscuri pe toată perioada de derulare a contractului împreună cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 10 august 2006, s-a încheiat între pârâta B. S.A., în calitate de împrumutătoare, și reclamant, în calitate de împrumutat, Contractul de credit nr. 1929 din 10 august 2006, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum total de 17.000 RON, pentru 120 luni în perioada 10 august 2006 - 10 august 2016. Ulterior, s-a încheiat un act adițional prin care se menține și percepe comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, iar acesta din urmă se majorează de la 0,28% la 0,48%.

Prin Sentința civilă nr. 2996/2016 din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor percepute cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta B. SA.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor B. SA, și B. SA - Agenția Petroșani, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de credit nr. 1929 din 10 august 2006 încheiat între părți, prin caracterul abuziv al clauzei de la punctul 9 lit. b) și f) referitoare la comisionul de acordare credit și comisionul de urmărire riscuri.

S-a constatat că pârâtele prin art. 2 din Actul adițional la convenția de credit nr. 1929 din 10 august 2006 au modificat abuziv contractul de credit, în sensul că au majorat comisionul de urmărire riscuri de la suma de 47,60 RON lunar la suma de 81,60 RON lunar.

S-a dispus eliminarea clauzelor privind comisionul de acordare credit și comisionul de urmărire riscuri din contract și actul adițional la acesta constatate ca fiind nule și abuzive și, în consecință, s-a dispus înlăturarea lor.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului sumele cu titlu de comision de acordare credit și comisionul de urmărire riscuri încasate în temeiul contractului și a actului adițional de la data încheierii contractului pentru toată perioada derulării acestora, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la data restituirii efective a lor de către pârâte.

S-a respins în rest acțiunea reclamantului cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă și nulă a clauzei de la punctul 9 lit. c) din contract și restituirea sumei încasate cu titlu de comision de administrare.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 915/A/2017 din 30 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul introdus de pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Agenția Petroșani împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei menționate anterior, au declarat recurs pârâtele B. SA - Agenția Petroșani și B. S.A. Prin Decizia nr. 13/2018 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Hunedoara, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Hunedoara revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte B. S.A. - Agenția Petroșani și de B. SA împotriva Deciziei civile nr. 915/A/2017 din 30 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM