ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 286/2019

HOTĂRÂRE
09.12.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 286/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 51 din data de 25 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, printre altele a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 94 din 08 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut în esență că s-a formulat această cale extraordinară de atac împotriva unei decizii care nu are natura și aptitudinea unei hotărâri ce poate fi atacată pe calea contestației în anulare, întrucât dispozițiile art. 426 din C. proc. pen., permit exercitarea contestației în anulare doar împotriva hotărârilor penale definitive prin care a fost soluționată acțiunea penală sau acțiunea civilă exercitată într-o cauză penală.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs solicitând admiterea căii de atac, desființarea Deciziei nr. 51 și, rejudecând, admiterea contestației în anulare și rejudecarea apelului.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - P2 - 2019 constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Astfel, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește hotărârea recurată, respectiv Decizia penală nr. 51 din data de 25 februarie 2019 Înalta Curte - Completul de 5 judecători P2 - 2019 constată că aceasta a fost pronunțată în procedura prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., și potrivit acestui text de lege, decizia prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare este definitivă.

Mai mult decât atât, noul C. proc. pen. nu mai prevede calea ordinară de atac a recursului, fiind reglementate doar două grade de jurisdicție.

Prin urmare, având în vedere că decizia prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare este definitivă, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - P2 - 2019 cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Se constată așadar că, în cauză, procedura utilizată de către A. nu este prevăzută de legea procesual penală și, de asemenea, a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile să facă obiectul unei căi de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat A. împotriva Deciziei penale nr. 51 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 51 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

Procesat de GGC - OB

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 189/2019
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Încheierea nr. 113/RC din data de 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul
ÎCCJ 2019-10-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 246/2019
Deliberând asupra admisibilității recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 137 din data de 20 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Jude
ÎCCJ 2019-09-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 191/2019
atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor deter
ÎCCJ 2019-09-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 190/2019
ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor de
ÎCCJ 2019-05-20
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 132/2019
, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - P2-2019 constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de ata
Sursă