ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4503/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 12581 din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Iași s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare prevăzute la pct. 9 lit. b) din condițiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010, cu consecința intervenirii sancțiunii nulității absolute a acestei clauze.

S-a admis cererea accesorie formulată de reclamant privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare și dobânda legală calculată în raport de aceste sume de la data introducerii prezentei acțiuni și până la achitarea efectivă a debitului.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare credit prevăzute la pct. 9 lit. a) din condițiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare lunară cont curent activ prevăzute la pct. 9 lit. c) din condițiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda remuneratorie și la dobânda penalizatoare prevăzute la pct. 5, 6, 7 și 8 din condițiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă prevăzută la pct. 2 din condițiile generale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor-interese de 10.000 RON.

S-a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a admis în parte cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a cenzurat, în temeiul art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului ales al pârâtului în limita sumei de 3.000 RON.

A fost obligat reclamantul să achite pârâtului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales.

Prin decizia nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul formulat de apelanta-intimată A., prin MANDATAR C., împotriva sentinței civile nr. 12581/2016, pronunțată de Judecătoria Iași la data de 11 noiembrie 2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 9 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 mai 2010, în ceea ce privește comisionul de acordare credit.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 519 RON achitată cu titlu de comision de acordare credit și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data introducerii acțiunii (14 mai 2015) și până la data plății efective a debitului principal.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere accesoriu formulat de apelanta-intimată privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata-apelantă B. S.A., cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. R12581/2016, pronunțată de Judecătoria Iași la data de 11 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 239/2018 din 14 mai 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în soluționarea recursului.

A declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului formulat de A. împotriva deciziei nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Iași.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.