SMITH v. THE UNITED KINGDOM

A doua secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 28079/02 de Peter SMITH împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 13 septembrie 2001, având în vedere decizia parțială din 12 noiembrie 2002, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, după ce a deliberat, hotărăsește după cum urmează: Reclamantul, dl Peter Smith, este un național britanic născut în 1937 și locuiește în Lancaster. El a fost reprezentat în fața Curții de către Royds Rdw, avocati din Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Oficiului Extern și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 3 noiembrie 2000. Cererea sa pentru beneficiile văduvelor a fost formulată la 20 noiembrie 2000 și a fost respins la 21 noiembrie 2000 din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu a fost o femeie. Reclamantul a apelat la 24 noiembrie 2000 și a avut loc reexaminarea la 28 noiembrie 2000. Hotărârea anterioară a fost confirmată. Această decizie a fost confirmată de un tribunal de apel la 9 februarie 2001 și din nou la 16 iulie 2001. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDH 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2007, reprezentanții reclamantului au notificat Curtea că dl Smith a fost oferit 2,155,86 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și/sau WMA, inclusiv costurile, și că a acceptat plata. La 27 mai 2008, reprezentanții reclamantului au informat Curtea că reclamantul a primit banii datoriți. La 9 iunie 2008, reprezentanții reclamantului au fost trimiși o scrisoare de înregistrare, declarând că Curtea ar lua în considerare eliminarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White Prin urmare, Tribunalul, având în vedere faptul că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și/sau Alocarea Mamei Văduvate și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată din lista cazurilor reclamantei plângerile cu privire la neprotejarea plății unei văduve și/sau alocarea mamei văduve; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28079/02

by Peter SMITH

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24

June 2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 13 September 2001,

Having regard to the partial decision of 12 November 2002,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Peter Smith, is a British national who was born in 1937 and lives in Lancaster. He was represented before the Court by Royds Rdw, solicitors in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 3 November 2000. His claim for widows’ benefits was made on 20 November 2000 and was rejected on 21 November 2000 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant appealed on 24 November 2000 and reconsideration took place on 28 November 2000. The previous decision was upheld. This decision was confirmed by an appeal tribunal on 9 February 2001 and again on 16 July 2001. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and

Runkee and White v. the United Kingdom

nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007.

COMPLAINTS

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA). It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt.

By a letter of 8 November 2007 the applicant’s representatives notified the Court that Mr Smith had been offered GBP 2,155.86 in respect of his claims for WPt and/or WMA including costs, and that he had accepted payment. On 27 May 2008 the applicant’s representatives informed the Court that the applicant had received the monies due. On 9 June 2008 the applicant’s representatives were sent a letter by the Registry stating that the Court would consider striking the case out of its list in respect of the claims that had been settled.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt and/or WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President