Nugent împotriva Regatului Unit

A doua secție DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 77423/01 de Liam NUGENT împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 22 noiembrie 2001, având în vedere decizia parțială din 15 octombrie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Liam Nugent, este un național britanic născut în 1946 și locuiește în județul Tyrone.

El a fost reprezentat în fața Curții de către Les Allamby, un avocat practicant la Belfast. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 25 ianuarie 2001, lăsând doi copii născuți în 1973 și 1977. Solicitarea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 19 aprilie 2001 și a fost respinsă la 24 mai 2001 din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat mai departe pe măsură ce el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit.

Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§§ 14-26, CEDO 2002-IV. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA).

Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 7 februarie, reprezentantul reclamantului a notificat Curtea că reclamantul a dorit să își retragă plângerea în ceea ce privește Pensiunea Veduvei („WP”). Ulterior, la 7 aprilie 2008, reprezentantul reclamantului a notificat Curtea că dl Nugent a ajuns la un acord de soluționare prietenos și că a fost acceptată și plătită o plată de 1000 GBP în ceea ce privește cererea sa pentru WPt.

Prin scrisoarea din 11 aprilie 2008, Registrul a informat reprezentantul reclamantului că, având în vedere soluționarea atinsă și faptul că nu existau reclamații în curs, Curtea ar considera să facă obiectul cererii rămase din lista cazurilor sale. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În ceea ce privește cererea sa pentru WP, în lumina celor de mai sus, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (a) Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să urmărească plângerea.

În plus, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării plângerii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a lovi restul cererii din lista de cazuri. Lawrence Early Lech Garlicki Președintele grefierului

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 77423/01 by Liam NUGENT against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24 June 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 November 2001, Having regard to the partial decision of 15 October 2002, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Liam Nugent, is a British national who was born in 1946 and lives in County Tyrone.

He was represented before the Court by Les Allamby, a lawyer practising in Belfast. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 25 January 2001, leaving two children born in 1973 and 1977. His claim for widows’ benefits was made on 19 April 2001 and was rejected on 24 May 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B. Relevant domestic law The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV. COMPLAINTS The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA).

It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt. By a letter of 7 February the applicant’s representative notified the Court that the applicant wanted to withdraw his complaint in respect of Widow’s Pension (“WP”). Subsequently on 7 April 2008 the applicant’s representative notified the Court that Mr Nugent had reached a friendly settlement agreement and that a payment of GBP 1,000 in respect of his claim for WPt had been accepted and paid.

Costs had also been paid as part of a consolidated settlement. By a letter of 11 April 2008 the Registry informed the applicant’s representative that in view of the settlement reached and the fact that there were no outstanding claims, the Court would consider striking the remainder of the application out of its list of cases. The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court). In relation to his claim for WP, in the light of the above, in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court considers that the applicant does not intend to pursue the complaint.

Furthermore, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols which require the continuation of the examination of the complaint. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the remainder of the application out of its list of cases. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President