MIJDAM v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 65331/01 de către Anthony MIJDAM împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 ianuarie 2001, având în vedere decizia parțială din 15 octombrie 2002, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Anthony Mijdam, este un național britanic născut în 1959 și trăiește în Staffordshire. El a fost nereprezentat în fața Curții. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Oficiului Extern și al Commonwealth. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 22 martie 2000. Susținerea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 25 mai 2000 și a fost respinsă la 5 iulie 2000, din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDH 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 3 octombrie 2005, reclamantul a notificat Curtea că i s-a oferit 1,142,41 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt, inclusiv costurile și că a acceptat plata. La 3 noiembrie 2005, Guvernul a informat Curtea că un ordin de plată a fost trimis reclamantului și că acesta a confirmat acceptarea sumei. Prin scrisoarea din 19 decembrie 2005, reclamantul a informat Curtea că dorește să își continue cererea în ceea ce privește Pensiunea Veduvii. Curtea ia notă de soluționarea prietenoasă atinsă între părți în ceea ce privește WPt. Este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă) din Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White Prin urmare, Tribunalul, având în vedere faptul că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a scoate din lista cazurilor reclamațiile reclamantului cu privire la neautorizarea plății unei văduve; declară inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 65331/01

by Anthony MIJDAM

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24

June 2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and

L

awrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 22 January 2001,

Having regard to the partial decision of 15 October 2002,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Anthony Mijdam, is a British national who was born in 1959 and lives in Staffordshire. He was unrepresented before the Court. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 22 March 2000. His claim for widows’ benefits was made on 25 May 2000 and was rejected on 5 July 2000, on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and

Runkee and White v. the United Kingdom

nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007.

COMPLAINTS

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA). It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt.

By a letter of 3 October 2005 the applicant notified the Court that he had been offered GBP 1,142.41 in respect of his claims for WPt including costs and that he had accepted payment. On 3 November 2005 the Government informed the Court that a payment order had been sent to the applicant and that the latter had confirmed acceptance of the sum. By a letter of 19December 2005 the applicant informed the Court that he wished to continue his application in respect of Widow’s Pension.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President