ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2019

HOTĂRÂRE
26.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta societatea A. S.R.L în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinul Agenției de Administrare Fiscală nr. 3236 din 27.12.2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine/motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 25 din 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Natională de Administrare Fiscală, și a dispus suspendarea executării Ordinului Agenției de Administrare Fiscală nr. 3236/27.12.2018 până la pronunțarea instanței de fond.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ dispozițiile prevăzute de lege pentru a fi dispusă suspendarea actului administrativ emis de pârâtă. Criticile vizează cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin concluziile scrise formulate la data de 23.09.2019, recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a cererii de suspendare care formează obiectul dosarului prezent, solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare ca lipsită de interes, întrucât dispoziția din OPANAF nr. 3236/2018 care a determinat formularea cererii de suspendare în discuție este în prezent abrogată cu caracter definitiv prin OPANAF nr. 508/2019.

În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 C. proc. civ., se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei de interes a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuie să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

La data de 28.12.2018 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1115, Ordinul ANAF nr. 3236/27.12.2018 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice-benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare; prin art. 9, acesta a abrogat O.P.A.N.AF. nr. 1849/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 474/24 iunie 2016.

Prin sentința recurată s-a suspendat executarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236 din 27.12.2018 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea acestuia.

Recursul este lipsit de interes față de împrejurarea că în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019 a fost publicat O.P.A.NA.F. nr. 508/2019 privind modificarea anexei nr. 1 la O.P.A.N.A.F. nr. 3236/2018, în sensul abrogării dispozițiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare în vederea obținerii atestatului de comercializare de către operatorii economici care intenționează să distribuie și să comercializeze angro produse energetice.

Pentru aceste motive, având în vedere că recurenta-pârâtă a emis Ordinul nr. 508/2019 privind modificarea anexei nr. 1 la O.P.A.N.A.F. nr. 3236/2018, în sensul abrogării dispozițiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare, rezultă că recursul este lipsit de interes.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 25 din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4646/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, se
ÎCCJ 2020-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2020
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, d
ÎCCJ 2019-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2019-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5763/2019
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2019-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4265/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregist
Sursă