ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4543/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5449 din 30 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei înscrise în art. 4 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. X din 18 septembrie 2008 și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a acestei clauze.

Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de acordare și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16 martie 2017, până la data plății efective.

S-a respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A., iar împotriva încheierii de ședință din data de 22 iunie 2017 a declarat apel pârâta B. S.A.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 209 din 20 martie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.A.

A admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 5449 din 30 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanta pârâtă B. S.A. și intimata pârâtă B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

A schimbat sentința.

A constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.2 din contract prin care banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă, cu consecința ca rata dobânzii să fie stabilită în funcție de Libor și marja băncii de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea diferenței de dobândă achitate începând cu încheierea contractului și până la rămânerea definitivă a hotărârii, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală de la momentul încasării și până la momentul plății.

A constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 8.4 din contract prin care riscul valutar este lăsat în sarcina exclusivă a consumatorului cu consecința recalculării și plății ratelor creditului pe durata contractului în moneda contractată la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea sumelor reprezentând diferență de curs valutar încasate actualizate cu dobânda legală de la data încasării la data plății.

A constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 5 și 8.5 din contract privind rambursarea anticipată.

A constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 12.2 din contract.

A respins cererea de constatare a nulității absolute a clauzei de la art. 8.6 din contract.

A obligat intimata pârâtă către apelantul reclamant la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 209 din 20 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.