ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2565/2018

HOTĂRÂRE
07.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2565/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 27.10.2015 sub nr x/2015, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se dispună: constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a art. 3.2 din contractul de credit, în ceea ce privește criteriile de variație a dobânzii; constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a art. 1. din actul adițional de aliniere la O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit, în ceea ce privește stabilirea marjei din componența ratei dobânzii la valoarea de 11,8% pentru prima perioadă a creditului și 9,4% pentru a doua perioadă; constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a art. 1. din actul adițional nr. x/09.03.2012 la contractul de credit, în ceea ce privește stabilirea/modificarea marjei din componența ratei dobânzii; constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a art. 1. din actul adițional nr. x/16.02.2015 la contractul de credit, în ceea ce privește stabilirea/modificarea marjei din componența ratei dobânzii; restituirea tuturor sumelor achitate de reclamantă cu titlul de dobândă majorată, respectiv a diferenței dintre sumele percepute de bancă cu dobândă majorată începând cu luna octombrie 2008 și dobânda stabilită prin contractul inițial (9,70% în prima perioadă a creditului și 7,50% în a doua perioadă), care trebuia percepută în mod legal; constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 4 din contractul de credit corelat cu art. III, referitor la comisionul de acordare în cuantum de 5% din soldul creditului; restituirea sumei de 1.080 CHF reținută de către bancă la data de 29.02.2008, cu titlu de comision de acordare, perceput în mod abuziv, și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei; constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a art. 8.1 și 8.4 din contractul de credit, referitor la efectuarea plăților în valuta în care a fost acordat împrumutul, debitarea automată a conturilor reclamantei prin conversia sumelor existente în alte valute utilizând rata de schimb a băncii, precum și suportarea de către reclamantă a diferențelor de curs valutar; înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea șl plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de executare a contractului; restituirea sumelor plătite în plus, ca diferență între sumele achitate la cursul de la data plății și sumele ce trebuiau achitate la cursul de la data acordării creditului; constatarea caracterului abuziv șl a nulității absolute a art. 3. din actul adițional nr. x/05.11.2010 la contractul de credit, referitor la comisionul de restructurare; reducerea soldului creditului cu suma de 192,05 CHF reprezentând comision de restructurare impus abuziv prin clauza de la art. 3. din actul adițional nr. x/05.11.2010; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 453 ale noului C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6389/2016 din 14.09.2016, Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca fiind neîntemeiată; totodată, a respins capătul de cerere referitor la restituirea cheltuielilor de judecată, formulat de către reclamantă, ca fiind neîntemeiat și a luat act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 6389/2016 din data de 14.09.2016, în temeiul art. 477 și art. 480 alin. (2) noul C. proc. civ., reclamanta A. a formulat apel solicitând rejudecarea cauzei în fapt și în drept, admiterea apelului cu consecința schimbării în întregime a hotărârii atacate, a admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 556/2017 din 14.09.2017, Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de apelanta reclamantă A., a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea; a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.2 din contractul de credit prin care se prevede că rata dobânzii este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditorului ...banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă." a dispus restituirea sumelor achitate de reclamantă cu titlu de dobândă majorată în baza clauzei anterior anulată.

De asemenea, a constatat nulitatea clauzei de la art. 4 din contract privitor la comisionul de acordare și a dispus restituirea sumei încasate cu acest titlu și dobânda legală aferentă de la data plății la data restituirii efective.

A constatat că prin clauza de la art. 8.4 riscul valutar este lăsat exclusiv în sarcina împrumutatului, în mod abuziv, și a dispus recalcularea și plata ratelor la cursul de schimb al monedei contractului de la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor reprezentând diferențe de curs valutar; a respins în rest cererea și a obligat intimata pârâtă către apelanta reclamantă la 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, iar în temeiul art. 497 C. proc. civ. casarea în totalitate a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel; în subsidiar (în măsura în care se va constata că sunt aplicabile dispozițiile art. 498 C. proc. civ.), casarea în totalitate a hotărârii recurate, iar în cadrul rejudecării pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 februarie 2018.

Prin rezoluția din data de 6 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 7 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 556/2017 din 14 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2018
Ședința publică din data de 17 aprilie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 26.11.2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., soli
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2018
vețieni, echivalentul sumei de 155.567 RON, încasată ca urmare a majorării marjei fixe, respectiv a dobânzii, calculată de la data 20.01.2008 până la data de 26.12.2015, precum si sumele pe care le va percepe în continuare, ca urmare a majo
ÎCCJ 2018-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2904/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 42194/299/2016 reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând: constatarea caracterul
ÎCCJ 2018-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3091/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe p
ÎCCJ 2018-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673/2018
Ședința publică din data de 6 martie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu, secția Civilă, la data de 11 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., a chemat în judecată
Sursă