ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2020

Asupra recursului de față

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 3 din data de 1 februarie 2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești - UCECOM a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. pentru pretențiile ce au ca obiect contravaloare energie electrică pentru perioada martie, aprilie, mai 2015 și consum apă.

A respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâților A. și CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI.

A admis excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâți pentru capătul de cerere privind pretențiile reprezentând cotă contract și penalitățile aferente în cuantum total de 3.566,97 RON, a admis, în parte, cererea reclamantei C., formulată împotriva pârâților A. și CLUBUL SPORTIV B. și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1.074,294 RON reprezentând contravaloare energie electrică pe cele 3 (trei) luni, respectiv ianuarie, februarie, martie 2015, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 126,19 RON, reprezentând contravaloare apă menajer.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți A. și CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI, fiind obligat pârâtul CLUBUL SPORTIV B. BUCUREEȘTI să plătească reclamantei suma de 78 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, reprezentând taxă arbitrală și suma de 277 RON, reprezentând onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise.

Prin cererea înregistrată la 12 martie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta C. a formulat, în contradictoriu cu pârâții CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI și A., acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 3 din data de 1 februarie 2018 a Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești - UCECOM.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 608 lit. e) și h) teza finală din C. proc. civ.

Prin cererea depusă la 14 martie 2018 pe rolul aceleiași instanțe, pârâții-reclamanți CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI și A. au formulat, la rândul lor, acțiune în anularea hotărârii arbitrare nr. 3 din data de 1 februarie 2018, anterior menționate, în temeiul art. 608 lit. f) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 160 F din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, acțiunile în anulare formulate de C., CLUB SPORTIV B. BUCUREȘTI și A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din data de 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești -UCECOM, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, la data de 21 decembrie 2018, recurenții CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI și A., în contradictoriu cu intimata C..

Dosarul a fost înregistrat, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a I-a civilă la data de 10 ianuarie 2019.

Prin încheierea nr. 519 din 7 martie 2019, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului, în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 aprilie 2019.

Recurenții au precizat temeiul recursului declarat ca fiind dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), precum și cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Au susținut, în esență, că cererea promovata de către intimata C. se impunea a fi respinsă, deoarece la dosar nu există dovezi în susținerea pretențiilor acesteia.

Astfel, au arătat că, deși au fost depuse la dosar, după efectuarea expertizei de specialitate dispusă de către instanța arbitrală, facturi provenind de la D. pentru perioada ce face obiectul controlului judiciar, intimata nu a făcut dovada că acest consum, înregistrat și pretins a fi decontat de către recurenții pârâți-reclamanți, ar fi fost utilizat de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI.

Cu toate că intimata a recunoscut defecțiunile contorului pasant, acesta nu a fost niciodată înlocuit, fiind folosit și în prezent, astfel că susținerea intimatei, că defectarea contorului s-ar datora folosirii de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI a unor echipamente inadecvate este nereală, sarcina efectuării verificărilor aparținând intimatei, care nu a fost diligentă în acest sens.

Recurenții au precizat că intimata a recunoscut contravaloarea consumului de energie electrică pentru lunile ianuarie și februarie 2015, de 1720 Kw și, respectiv, 11.582 Kw, această mare diferență de valoare a consumului de la o luna la alta impunând obligația de verificare metrologică a contorului, ce revenea proprietarului, în speța intimatei.

Ca atare, afirmația intimatei, în sensul că recurenții ar fi utilizat un echipament de putere mai mare, nu face dovada consumului exagerat pretins la plată în sarcina acestora.

Arătând că au acceptat parțial la plată facturile nr. x din 3 martie 2015, nr. 66 din 2 aprilie 2015 și nr. 86 din 11 mai 2015, recurenții au făcut referire la expertiza de specialitate solicitată de către intimată și admisă de către instanța arbitrală, precizând că aceasta nu este favorabilă susținerilor intimatei, deoarece variantele de calcul stabilite de expert au o valoare de cel puțin 10 ori mai mică decât suma pretinsă de aceasta, reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică.

Ca atare, au susținut că în mod greșit a respins instanța acțiunea în anulare promovată de către recurenți, menținând dispozițiile sentinței arbitrale prin care s-a dispus obligarea recurenților la plata energiei electrice pe trei luni și la plata apei menajere.

Totodată, au precizat că în mod netemeinic și nelegal a procedat instanța, respingând, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de recurenți, cu toate că aceasta era dovedită, prin facturile și chitanțele depuse la dosar.

Menționând că lucrările efectuate de către recurenți în spațiul închiriat nu au afectat structura de rezistență, nu au condus la modificări funcționale ale spațiului, la schimbarea destinației acestuia, fiind realizate cu acordul expres al intimatei, aducând un plus de valoare spațiului și fiind necesare bunei desfășurări a activității recurenților, au susținut că pretențiile intimatei nu intră sub incidența dispozițiilor art. 23 alin. (1) din contractul de închiriere nr. x/2011.

Dimpotrivă, au susținut că au efectuat o primă serie de îmbunătățiri în anul 2012, imediat după perfectarea contractului de închiriere, pentru ca spațiul ce face obiectul contractului să poată fi folosit în conformitate cu destinația închirierii (dans sportiv pentru copii), iar contravaloarea acestor îmbunătățiri a rămas intimatei C., în temeiul art. 23 alin. (1) din contractul de închiriere menționat.

Așadar, au precizat că hotărârea recurată a acordat plus petita, în sensul că pretențiile din cererea reconvențională formulată în cauză de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREȘTI și A. nu se circumscriu art. 10 lit. n) din contractul de închiriere nr. x/2011, ci sunt datorate, exclusiv, culpei și neglijenței intimatei C. pe parcursul derulării contractului, astfel cum reiese din probele administrate în cauză (DVD depus la dosar, declarația martorei E., răspunsurile la interogatoriu date de intimată și proba cu cercetarea locală admisă de către instanța arbitrală).

Recurenții au mai criticat hotărârea pronunțată de către instanța arbitrală și pentru că nu a analizat situația garanției constituite de aceștia la dispoziția intimatei, nerestituită.

Au solicitat admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii recurate și anularea sentinței arbitrale, precizând că intimata beneficiază de o îmbogățire fără justă cauză.

Intimata C. nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului declarat de recurenți, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil, constatându-se, totodată, că recurenții nu au îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru de 479,90 RON, fixată de instanță prin rezoluția din data de 9 aprilie 2019.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 9 aprilie 2019, în sarcina recurenților fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 479,90 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație ce le-a fost comunicată ambilor recurenți, prin intermediul adreselor emise de instanță la data de 9 aprilie 2019.

La termenul din data de 6 martie 2020, acordat pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat nu a fost timbrat, deși recurenții au fost înștiințați cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 479,90 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate față de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.

Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenții CLUB SPORTIV "B." BUCUREȘTI și A., având ca obiect recurs declarat împotriva sentinței civile nr. 160 F din 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, până la acest termen, recurenții nu s-au conformat dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 479,90 RON.

Reținând că, în speță nu operează nicio scutire legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale mai sus redate și să dispună anularea, ca netimbrată, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat recurenții-contestatori CLUB SPORTIV "B." BUCUREȘTI și A. împotriva sentinței civile nr. 160 F din 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.