ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2017

HOTĂRÂRE

15.06.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1052/2017

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 10 din data de 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de

reclamanta SN A. SA

și, rejudecând, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții B., C., D. și E. să plătească reclamantei, în solidar, suma de 195.968 lei daune materiale. A respins acțiunea reclamantei față de pârâtul F. A respins în rest acțiunea reclamantei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A respins apelul pârâtului C. împotriva aceleiași sentințe civile, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâții E., C., B., D. și G.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de

12 aprilie 2017

și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF 5.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 11 mai 2015,

dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Conform dovezilor de înmânare aflate la filele 31-37 din dosar, raportul a fost comunicat la data de19 mai 2017.

La data de 31 mai 2017recurenții-pârâți au depus la dosar punct de vedere cu privire la raport,

arătând că recursul este admisibil, având în vedere decizia Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

De asemenea, art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

dispune că

nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a) -

, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Dispozițiile anterioare se coroborează cu cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/08 decembrie 2016,

care stipulează că

dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen prorogat până la data de 1 ianuarie 2019.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Valoarea obiectului litigiului potrivit art. 106 C. proc. civ. are relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aceste cauze.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că

reclamanta SN A. SA

a solicitat

instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 517.418 lei, reprezentând contravaloare prejudiciului și a penalităților calculate pentru plata cu întârziere a lucrărilor.

Astfel, valoarea obiectului litigiului precizată de reclamantă și necontestată de părți este stabilită sub pragul legal de 1.000.000 lei, prevăzut pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, reiese că Decizia civilă

nr. 10 din data de 25 ianuarie 2017

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, nu este supusă căii de atac extraordinare a recursului,hotărârea pronunțată de instanța de apel în legătură cu litigiul dedus judecății fiind definitivă.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Cu referire la punctul de vedere exprimat de către recurenții-pârâți, în sensul că recursul este admisibil având în vedere decizia Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se constată că recurenții-pârâți își întemeiază punctul de vedere pe premisa greșită că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte de la data pronunțării.

Înalta Curte reamintește părților faptul că potrivit dispozițiilor art. 147 din Constituție și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

De asemenea, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevăd în mod expres că deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Așadar, prin efectul deciziei de constatare a neconstituționalității, prevederea neconstituțională își încetează aplicabilitatea pentru viitor, de la data publicării sale în M. Of., neputându-se atribui efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale.

În acest sens s-a pronunțat însăși Curtea Constituțională, care în cuprinsul deciziei nr. 54 din data de 5 februarie 2014, publicată în M. Of. nr. 301 din 24 aprilie 2014 a reținut că: „din momentul în care o dispoziție legală a intrat în vigoare, potrivit Constituției, acea dispoziție legală beneficiază de prezumția de constituționalitate. Această prezumție este, însă, relativă, ea putând fi răsturnată în urma unei decizii a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității, care produce efecte de la data publicării sale.”

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.