ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2018

Decizia nr.

305/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 11 martie 2015, reclamantul A. a

chemat în judecată pârâtele B. SA și C. - Agenția Târgu Jiu,

solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata

sumei de 70.000 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daune

accident.

Prin

Sentința civilă nr. 2821 din 12 aprilie 2016, pronunțată de

Judecătoria Târgu Jiu, a fost admisă în parte acțiunea și

s-a dispus obligarea pârâtelor la plata în solidar către reclamant a sumei

de 45009,19 lei, reprezentând despăgubiri civile, sumă la care se va

aplica dobânda practicată de BNR, de la data producerii accidentului

rutier - 30 septembrie 2014, până la data plății efective

și integrale a despăgubirilor, precum și a sumei de 3155,27 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. SA.

Prin Decizia

nr. 107 din 13 februarie 2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă,

a respins apelul declarat de pârâta B. SA.

Împotriva

acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta B. SA.

Prin Decizia

nr. 205 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția a II a

civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 27 decembrie 2017 și trimis,

spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie,

completului de filtru nr. 4.

Prin

rezoluția completului din data de 9 ianuarie 2017, s-a fixat termen de

judecată la 1 februarie 2018, în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La acest

termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției

necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va

admite, pentru următoarele considerente:

Decizia

supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în

apel, într-un litigiu având ca obiect daune delictuale.

În

conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în

competența sa".

Din norma de

competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează

recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile

curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în

mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare,

art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și

numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor

împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe.

O asemenea

formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97

pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul

competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în

primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat

pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea

expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire

expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă

nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce

contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea

normelor prezentului cod".

Constatări

similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce

prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei

Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile".

Nici

această normă nu conține o formulare de principiu în sensul

că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date

în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi

impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei

Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea

recursurilor.

Rațiunea

normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum

indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi

revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel,

același scop îl urmărește și recursul soluționat de

alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza

finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se

aplică în mod corespunzător".

Este

incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și

aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din

Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din

Constituție prevede că acest rol se exercită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit

competenței sale".

Din

considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri,

atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la

această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se

constată că nu este prevăzută în mod expres competența

Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de

altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de

principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul

că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel

judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de

lege."

Cu toate

acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă

pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că

"Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că

legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum

statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz,

devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit

cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi

soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa

acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la

situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza

principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele

acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum

s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului

procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a

acestora.

În

absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru

soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate

în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo

uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și

identificarea instanței competente în cauză "în baza

dispozițiilor legale privitoare la situații

asemănătoare."

Situațiile

asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care

legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de

atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în

apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind

curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție,

întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost

direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1

C. proc. civ.

În acest

context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc.

civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege,

recursul se soluționează de către instanța ierarhic

superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest

temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează

recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel,

procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității

hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art.

483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția

legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se

impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o

interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune,

fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea

acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ.,

competența de soluționare în cauză a recursului declarat

împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj

revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel

Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina

competența de soluționare a recursului, văzând și

dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a recursului formulat de pârâta B. SA

împotriva Deciziei nr. 107 din 13 februarie 2017 a Tribunalului Gorj,

secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat

de GGC - NN