ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 84/2018

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5317 din 20 octombrie 2011, Judecătoria Buftea a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul D., dispunând rezilierea contractului de închiriere din 23.11.2002 și evacuarea pârâtului din imobilul situat în comuna Snagov, Județul Ilfov.

Împotriva Sentinței civile nr. 5317 din 20 octombrie 2011 a formulat apel D., iar prin Decizia civilă nr. 3719/A din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admisă excepția perimării cererii de apel și în consecință s-a constatat perimat apelul formulat de D., împotriva Sentinței civile nr. 5317 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații A., B. și C..

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 18.09.2012, Tribunalul, având în vedere că dezlegarea pricinii atârna de existența sau neexistența unui drept care făcea obiectul unei alte judecăți, a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2013.

Prin încheierea din data de 23.06.2015, tribunalul a dispus menținerea suspendării judecării cauzei.

Așadar, Dosarul nr. x/2011 a fost suspendat până la soluționarea cauzei ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2013, iar acest din urmă dosar a fost soluționat definitiv la data de 24.06.2016, prin Decizia irevocabilă nr. 602/24.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București.

La data de 23.06.2017 s-a fixat termen pentru repunerea cauzei pe rol din oficiu pentru constatarea perimări, iar la data de 04.10.2017 apelantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecății.

Instanța de apel a constatat că, motivul suspendării cauzei dispusă de instanță la data de 18.09.2012 a încetat la data de 24.06.2016 prin pronunțarea deciziei irevocabile din 24.06.2016 în dosarul nr. x/2013, moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 din vechiul C. proc. civ.

S-a apreciat că, termenul de perimare s-a împlinit la data de 24.06.2017, având în vedere faptul că cererea de repunere pe rol formulată de apelant la data de 04.10.2017 s-a formulat după împlinirea termenului de perimare.

De asemenea, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente eventuale cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din vechiul C. proc. civ., tot astfel cum nici apelantul nu a relevat motive temeinice care l-au împiedicat să solicite continuarea judecății după încetarea cauzei de suspendare.

Împotriva deciziei menționate recurentul-pârât D. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul arată că, Decizia nr. 3719/A din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, de constatare a perimării cererii de apel în dosarul nr. x/2011, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - ceea ce, potrivit art. 488, alin. (1), pct. 8 din Noul C. proc. civ. constituie motiv de casare.

De asemenea, recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că pe rolul instanțelor există o cerere de revizuire a hotărârii definitive din Dosarul nr. x/2011, nefiind îndeplinite condițiile stabilite de Tribunalul Ilfov prin încheierea din 18 februarie 2012, cu privire la termenul până la care este suspendată judecata respectivului dosar și, implicit suspendată și perimarea.

Cererea de revizuire, introdusă înaintea hotărârii recurate, are ca obiect tocmai continuarea judecății în acest dosar, astfel că admiterea excepției perimării invocate din oficiu reprezintă o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material relative la suspendarea perimării pe timpul suspendării judecății.

Susține recurentul că procesul început în Dosarul nr. x/2012 la Judecătoria Buftea, și de care depinde dezlegarea pricinii, încă nu s-a încheiat, revizuirea hotărârii definitive aflându-se pe rolul Tribunalului Municipiului București, în Dosarul nr. 38.335/3/2017.

Ca urmare, suspendarea judecății în dosarul de față este neîntreruptă, în baza "încheierii" din 18 februarie 2012 a Tribunalului Ilfov, ceea ce impune casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Termenul legal de perimare va curge în funcție de soluția definitivă dată în dosarul de revizuire, care va încheia ciclul procesual al Dosarului nr. x/2013. Până atunci, potrivit legii, suspendarea judecății în Dosarul nr. x/2011 trebuie să se mențină, simultan cu menținerea suspendării perimării.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent, se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul susține că decizia recurată nu este motivată, instanța de apel fiind datoare să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt în temeiul cărora și-a format convingerea că nelucrarea dosarului îi este imputabilă.

Simpla referire generică la expirarea termenului de suspendare a perimării nu constituie o motivare convingătoare, iar, în această situație, este imposibil de exercitat controlul judiciar, ceea ce atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul solicită să se constate că, în cazul de față, nu este îndeplinită condiția ca acest dosar să fi rămas în nelucrare din motive imputabile lui, ci dimpotrivă era interesat, însă din motive neimputabile n-a avut cunoștință de soluția și argumentele instanței, decât după ce a făcut personal o cerere în acest sens și anume în 6 septembrie 2017, dată de la care a constatat că hotărârea privind respingerea apelului pe motivul lipsei de interes a rămas definitivă.

Recurentul mai susține că, instanța a încălcat dreptul său la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind consacrat și prin art. 21 alin. (3) din Constituția României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și prin art. 6 din C. proc. civ.

Or, în speță, printr-o hotărâre nemotivată, instanța de apel a încălcat principiile fundamentale consacrate de Constituție sau de o lege organică, cum sunt accesul liber la justiție, dreptul la apărare și exercitarea căilor de atac.

Recurentul a solicitat totodată și suspendarea judecății prezentei cauze motivat de faptul că pe rolul Tribunalului București se află Dosarul cu nr. x/2017, având ca obiect revizuirea Hotărârii nr. 672A/2015 a Tribunalului București, rămasă definitivă în Dosarul nr. x/2013, fostul Dosar nr. x/2012 de pe rolul Judecătoriei Buftea. Având în vedere că revizuirea aflată pe rolul Tribunalului București este, practic, ultima etapă procesuală a soluționării Dosarului nr. x/2012 la care s-a referit Încheierea din 18 februarie 2012 a Tribunalului Ilfov, se impune suspendarea judecății în prezentul dosar, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului de revizuire nr. 38335/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, continuatorul Dosarului nr. x/2013.

Prealabil examinării prezentului recurs se impune precizarea că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiul C. proc. civ., în considerarea faptului că noile dispoziții ale C. proc. civ. se aplică proceselor pornite după data de 15 februarie 2013. Cum prezenta cauză a fost promovată anterior datei de 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ. de la 1865, în raport cu care, motivele de recurs invocate de recurent pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9.

Referitor la cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea cererii de revizuire formulate de recurent împotriva Deciziei nr. 672A/2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel, respectiv aceea de constatare a perimării apelului, Curtea apreciază că soluționarea recursului formulat împotriva acestei soluții nu depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul având ca obiect cererea de revizuire, în prezenta cale de atac instanța având a statua numai asupra incidentului perimării, nu și asupra fondului cauzei. În consecință, instanța urmează să respingă cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare. Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiție.

Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au fost analizate cu atenție, inexistența motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunțate.

Astfel, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece din analiza deciziei recurate rezultă că aceasta este motivată în fapt și în drept, în rigorile cerute de art. 261 C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul consideră a fi incorecte argumentele instanței de apel nu echivalează în nici un caz cu lipsa motivării.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, întrucât din examinarea considerentelor deciziei recurate rezultă că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 248 și art. 250 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Prin urmare, perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002, a statuat că:

"perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții."

După cum se poate observa, prin încheierea de ședință din data de 18.09.2012, tribunalul, având în vedere că dezlegarea pricinii atârna, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care făcea obiectul unei alte judecăți, a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013.

Așadar dosarul nr. x/2011 a fost suspendat până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2013, iar acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil la data de 24.06.2016, prin Decizia nr. 602 din 24 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București.

În cauză în mod corect și cu aplicarea întocmai a dispozițiilor legale privind perimarea s-a statuat că motivul suspendării cauzei dispusă de instanță la data de 18.09.2012 a încetat la data de 24.06.2016, prin pronunțarea deciziei irevocabile din 24.06.2016 în dosarul nr. nr. x/2013, moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 din C. proc. civ.

Astfel, termenul de perimare s-a împlinit la data de 24.06.2017, ceea ce a condus în mod evident la concluzia că cererea de repunere pe rol formulată de apelant, recurentul din prezenta cauză, la data de 04.10.2017 a intervenit după împlinirea termenului de perimare.

Împrejurarea invocată de recurent cu privire la judecata cererii de revizuire indicată expres în cererea de recurs, nu poate constitui un motiv de întrerupere a perimării, în sensul celor arătate de recurent, întrucât revizuirea ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, pe rolul Tribunalului București, constituie o cale de retractare, și nu mai poate constitui o cauză pentru care s-ar impune suspendarea judecății. Textul art. 244 alin. (2) din C. proc. civ. prevede în mod expres că suspendarea dispusă în temeiul alin. (1) al aceluiași articol va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă. În consecință, formularea oricărei căi extraordinare de atac, nu poate justifica menținerea suspendării în temeiul acestui text de lege.

Totodată, față de dispozițiile art. 249 și art. 250 din C. proc. civ., ce reglementează expres cauzele de întrerupere și de suspendare a cursului perimării, formularea cererii de revizuire este lipsită de relevanță, nefiind prevăzută printre motivele de întrerupere sau suspendare.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

În consecință, Înalta Curte, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurent ca neîntemeiată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât D. împotriva Deciziei nr. 3719/A din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL