ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției de clasare nr. 3320/IJ/1495/DIJ/15.05.2017, trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, obligarea pârâtei să soluționeze sesizarea disciplinară, în sensul începerii cercetării disciplinare și obligarea paratei la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4534 din 23 noiembrie 2017, a respins contestația formulată de reclamant, ca nefondată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și discriminatorie, făcând trimitere la încălcarea ordinii publice și a principiilor nediscriminării și organizării justiției pe sistemul dublului grad de jurisdicție, precum și a altor principii indicate, alături de toate nemulțumirile sale legate de soluția pronunțată, în cadrul motivelor de recurs aflate la dosar.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărările intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, a solicitat respingerea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
În temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză.
Asupra admisibilității recursului
Recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției 3320/IJ/1495/DIJ/15.05.2017 emise de Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acestuia privind aspectele semnalate.
Prin raportare la dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017, s-a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).
Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).
În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004,
"Art. 47 alin. (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.
(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
6) Soluțiile pe care le poate pronunțaSecția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:
a) respingerea contestației;
b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."
Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004).
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 4534 din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.