ÎCCJ, Decizia nr. 201/2016

Decizia civilă nr. 201/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 17

noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

Asociația

B. împotriva deciziei nr. 3556 din 11 noiembrie 2015 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În conformitate

cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate

de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că

motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele

prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează

sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată,

fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi

de atac.”

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei nr.

3556 din 11 noiembrie 2015 și a tuturor hotărârilor pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015,

prin care s-a respins cererea de suspendare

a judecății cauzei și s-a declinat competența de soluționare

a cauzei privind cererea formulată de Partidul A., Asociația B., Fundația

C., Federația Civică D. și E., în favoarea Curții de apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

Întrucât, în speță,

recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat

asupra propriei competențe și, având în vedere dispozițiile art.

132 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac,

în atare situație, hotărârea atacată fiind, conform art. 634

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., definitivă, nemaiputând fi supusă reformării,

aceste condiții

nu sunt îndeplinite

.

Se constată,

așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența

unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată

ca tare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres

de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional

al egalității în fața legii și a autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de

Asociația B.

nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra

recursului formulat de Asociația B., în raport cu dispozițiile art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit

art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile

procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului

în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca

drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care

își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru

prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit

legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată

poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință

a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația B., prin E.,

ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată,

în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de

5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt

supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat

și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță

pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării

unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate

de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești

a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași

excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate

în toate cauzele.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și

al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului

recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de

Asociația B. împotriva deciziei nr. 3556 din 11 noiembrie

2015 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

În temeiul

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară

în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, E.

Executorie sub

aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare

în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea

amenzii.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 30 mai 2016.