ÎCCJ, Decizia nr. 162/2016
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia civilă nr. 162/2016
Asupra admisibilității
în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile
art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 20
ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de
Asociația
B. împotriva deciziei civile nr. 142 din ședința completului de filtru
de la 14 septembrie 2015 și a încheierilor pronunțate de Înalta Curte
de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul
nr. x/1/2015.
În temeiul dispozițiilor
art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte
va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății
în speță.
Analizând recursul
în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art.
129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,
părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457
alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă
numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele
stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În conformitate
cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate
de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că
motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele
prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează
sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată,
fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi
de atac.”
În raport cu principiile
statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,
pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii
atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile
legii.
În speță,
însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, completul
de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii
prin care completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a pronunțat tot asupra unui recurs, precum și asupra încheierilor
pronunțate în respectivul dosar de recurs declarat de Asociația B.
Având în vedere
dispozițiile art. 7, pe cele ale art. 493 alin. (5) și pe cele ale
art. 457 alin. (1) C. proc. civ.; întrucât, în speță, recursul vizează
o decizie și încheierile pronunțate de către completul de 5
judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un
recurs exercitat împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor
imperative ale art. 643 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., era definitivă, nemaiputând
fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamanta a uzat
deja de calea de atac prevăzută de lege, recursul dedus judecății
este inadmisibil.
Împrejurarea că
unele dintre încheierile atacate vizează aspecte de procedură reglementate
de legi speciale, care prevăd anumite alte căi de atac, nu atrage admisibilitatea
recursului în discuție, având în vedere gradul instanței care a pronunțat
hotărârile atacate, competența de soluționare a unei atare căi
de atac, materia în care a fost formulată și caracterul irevocabil al
hotărârii pronunțate în respectiva cauză.
Recunoașterea
unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,
consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului
constituțional al egalității în fața legii și a autorităților
și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de
drept.
Or, normele procesuale
privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea
cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,
potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,
neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești
pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în
raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența
unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă
de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,
recursul declarat de
Asociația B.
nu poate fi primit.
În consecință,
pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Apreciind asupra
recursului formulat de Asociația B., în raport cu dispozițiile art. 187
alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta
și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.
Astfel, potrivit
art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:
(1) „Drepturile
procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului
în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca
drepturile procesuale ale altei părți”.
(2) „Partea care
își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru
prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit
legii, și la plata unei amenzi judiciare”.
Conform art. 187
alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată
poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință
a unor cereri vădit netemeinice.
Din actele și
lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația B., prin A.,
ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată,
în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de
5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt
supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat
și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță
pentru cauza dedusă judecății.
Continuarea promovării
unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate
de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești
a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași
excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate
în toate cauzele.
Prin urmare, pentru
considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și
al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului
recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de
Asociația B. împotriva deciziei civile nr. 142 din ședința
completului de filtru de la 14 septembrie 2015 și a încheierilor pronunțate
de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,
în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
În temeiul
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară
în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, A.
Executorie sub
aspectul aplicării sancțiunii amenzii.
Cu drept de reexaminare
în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea
amenzii.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2016.