ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5234/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5234/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 06 decembrie 2018
Asupra cererii de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2014* și precizată ulterior, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. ca instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să constate inopozabilitatea față de aceasta, a contractelor de partaj voluntar - autentificate sub nr. x/24.10.2013 și nr. y/29.11.2013 la B.N.P.A. D. și E.. În drept, a invocat disp. 148 C. proc. civ., art. 1562 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 777 din data de 29 mai 2017 Judecătoria Medgidia a admis cererea având ca obiect revocare donație, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B. și C.; a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a contractelor de partaj voluntar-autentificate sub nr. x/24.10.2013 și nr. y/29.11.2013 la B.N.P.A. D. și E., în ceea ce privește cota parte aparținând pârâtului B. din dreptul de proprietate (al acestuia) asupra imobilelor în cauză.
Împotriva acestei sentințe civile, a încheierii din 09.02.2017 și a încheierii din 11.05.2017, pârâtul B. a formulat apel, solicitând, în sinteză, admiterea acestuia; de asemenea și pârâta C. a declarat apel împotriva sentinței nr. 777/29.05.2017, solicitând, în sinteză, admiterea apelului.
Prin decizia civilă nr. 355 din 9 martie 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția tardivității apelului formulat de apelanta C.; a respins apelul formulat de apelanta C., ca tardiv formulat.
Totodată, a respins apelul formulat de B. împotriva încheierilor din 9.02.2017 și din 11.05.2017 și a sentinței civile nr. 777/29.05.2017, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat; a respins excepția nulității întâmpinării formulată de intimata A. S.A., precum și cererea intimatei A. S.A. privind plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs.
De asemenea, la data de 4 mai 2018 (plic dosar recurs) a declarat recurs și pârâtul B., ce a fost înregistrat la Tribunalul Constanța la data de 9 mai 2018, conform mențiunilor existente la dosarul de recurs.
Prin cererea de recurs pârâtul B. a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și rejudecând, admiterea apelului, modificarea hotărârilor apelate, cu consecința respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanța a înaintat, conform adresei aflate la dosarul de recurs, către Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul nr. x/2014 împreună cu recursul declarat de C., respectiv B. împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 mai 2018; a fost fixat termen de judecată la 1 noiembrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererilor de recurs.
Prin decizia nr. 4560 pronunțată la 1 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Constanța.
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 08.11.2018, recurentul-pârât B. a adus la cunoștința instanței următoarele: în dosarul nr. x/2014 au fost formulate două recursuri, respectiv de către B. și C., ambele recursuri au fost înaintate în același timp de la Tribunalul Constanța, la Înalta Curte de Casație și Justiție au ajuns amândouă, însă, a fost înregistrat numai recursul d-nei C., iar la termenul din 1.11.2018 s-a admis excepția de necompetență și s-a declinat competența către Curtea de Apel Constanța.
A arătat că recursul său nu a fost înregistrat și că, solicitând informații de la arhiva secției a II-a Civile a Înaltei Curți, i s-a comunicat faptul că recursul său a fost găsit în dosar, dar că nu a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți și că nu poate fi înregistrat decât dacă se formulează o cerere în acest sens.
Față de cele menționate, recurentul-pârât B. a solicitat a se lua măsurile care se impun pentru înregistrarea pe rol a recursului pe care l-a formulat și stabilirea unui termen cât mai scurt posibil, astfel încât ambele recursuri să se întoarcă la Curtea de Apel Constanța.
Pentru soluționarea cererii formulate de petentul (recurent-pârât) B., prin viza din data de 8 noiembrie 2018, s-a fixat termen la 6 decembrie 2018, cu citarea părților, în temeiul art. 444 C. proc. civ.
Cererea petentului B. este întemeiată.
Înalta Curte constată că petentul (recurent-pârât) B. a solicitat instanței, în fapt, completarea dispozitivului deciziei pronunțate în calea extraordinară de atac, în sensul trimiterii cererii sale de recurs la Curtea de Apel Constanța, astfel încât ambele recursuri formulate în cauză să se întoarcă la această instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) din noul C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)" .
Analizând cererea petentului B., raportat la solicitarea acestuia în sensul trimiterii cererii sale de recurs la Curtea de Apel Constanța, Înalta Curte constată că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de recurs formulate de recurentul-pârât B., deși aceasta a fost înregistrată la dosar, astfel cum rezultă din adresa de înaintare transmisă de Tribunalul Constanța, aflată la dosarul de recurs, aspect ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.
În raport de această împrejurare, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat și asupra cererii de recurs formulate, conform dovezilor aflate în dosar, de recurentul-pârât B., Înalta Curte, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., va admite cererea formulată de petentul B., urmând a dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 4560 pronunțată la 1 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul că va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. în favoarea Curții de Apel Constanța.
Trebuie avut în vedere că recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."
A reținut instanța că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".
Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.
Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.
Ulterior pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.
Față de cele arătate, va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 4560 pronunțate la 1 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și, în raport cu dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., văzând și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de petentul B..
Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 4560 pronunțată la 1 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul că:
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 355 din 9 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Constanța.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 decembrie 2018.