ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5205/2018

Prin contestația înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 26.05.2015, contestatoarea A. S.A. BUCUREȘTI a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimații B. și C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: partajarea bunului imobil deținut de cei doi intimați, în coproprietate devălmașă, stabilirea unei cote de 1/2 pentru fiecare dintre intimați, precum și atribuirea bunului în natură intimatei B. și obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea intimatului C., și să se dispună în continuare continuarea/reluarea executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 1570/2014 aflat pe rolul D., și suspendarea executării până la soluționarea contestației. Prin încheierea de ședință publică din data de 06.04.2016 s-a dispus mutarea dosarului de pe secția comună, pe secția Civilă, fiind înregistrat sub nr. x/2015* B. Hotărârea primei instanțe.

Prin încheierea de ședință publică din data de la 15.03.2017 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. x/2015, în baza art. 64 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cauzei privind pe contestatoarea A. S.A. BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimații B. și C., până la soluționarea cererii de apel exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a altor persoane. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat intimata B., solicitând desființarea în parte a încheierii atacate și admiterii cererii de chemare în judecată a altor persoane. Prin încheierea de ședință publică din data de 28 august 2017, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării apelului, constatându-se că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 2309/A din 23 mai 2018 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, a fost admisă excepția perimării. S-a constatat perimată judecata cererii de apel formulate de apelanta- intimată B. împotriva încheierii civile din data de 20.01.2017, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații contestatoarea A. S.A. BUCUREȘTI și C.. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta B., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Ilfov- prin adresa emisă la 23.07.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/26.07.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în apel, într-o contestație la executare a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, conform art. 718 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

Nu se poate reține susținerea Curții de Apel Galați privind faptul că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.