ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5000/2018

HOTĂRÂRE
20.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5000/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16.03.2016 pe rolul Judecătoriei Motru, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Agenția Motru, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.7, 3.8 și 3.9 din contractul de credit nr. x/27.09.2010 și să dispună obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, comision de plată anticipată și comision de analiză dosar de credit, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 587/15.03.2017, Judecătoria Motru a respins excepțiile lipsei interesului și lipsei calității procesuale active și a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 730/14.11.2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepția necompetenței sale funcționale, a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 3.7, privind comisionul de administrare și la art. 3.8, privind comisionul de analiză, a obligat pârâta la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu rata inflației și la plata dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, a respins în rest acțiunea și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Împotriva acestei decizii, B. S.A. a declarat recurs, care a fost depus la Tribunalul Gorj și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la 14.11.2017, ulterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial.

Prin decizia nr. 18/01.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

De aceea, în condițiile în care decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Gorj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 730/14.11.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3131/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instan
ÎCCJ 2018-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3130/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând insta
ÎCCJ 2019-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1544/2019
actualizate la data plății cu rata inflației și dobânda aferentă, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 553 din 14 martie 2018, Judecătoria Motru, secția Civilă a admis în parte cererea f
ÎCCJ 2018-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3477/2018
irii efective; să se constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise la art. 4.1 al Contractului de credit de consum nr. x din 09.11.2008, ca fiind abuzive si pe cale de consecința să se dispună obligarea paratei la restituirea sumelor înc
ÎCCJ 2019-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27.03.2018 pe rolul Judecătoriei Motru, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Agenția
Sursă