ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 5076 din 05 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, și a dispus suspendarea parțială a executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/06.08.2018, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește art. I și art. III.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 aprilie 2019, a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 17.09.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a Noul C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, și să anuleze recursul, ca netimbrat, având în vedere următoarele considerente:

Cum recurenta- pârâtă nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenele din 17 septembrie 2019 și, ulterior, 12 noiembrie 2019 cu mențiunea de a timbra recursul cu 100 RON taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeași Ordonanță, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte mai constată că prezenta cerere de recurs nu este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar cererea de reexaminare formulată de către recurenta- pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost respinsă, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 18 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018. De asemenea, nu a fost formulată o cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 42 alin. (2) din același act normativ.

Constatând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurenta- pârâtă a fost citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, însă aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare; că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus,

Va face aplicarea prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum și a dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., ce prevăd că dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii formulate, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii astfel formulate și, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 5076 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5488/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2019-09-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3941/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente nu
ÎCCJ 2019-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5485/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2019-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5484/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea in
ÎCCJ 2019-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5505/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
Sursă