ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1969/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1969/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta AN Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 2.302 RON, reprezentând plată nedatorată încasată în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, ca rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform deciziei directorului general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din 14 decembrie 2015 și a notei ANAR nr. 24484 din 14 decembrie 2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și pe prevederile art. 92 și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1435 din 11 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a trimis cauza având ca obiect "obligația, de a face", spre competentă soluționare, Tribunalului Bacău - complet specializai litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reținut că sediul reclamantei, instituție publică de interes național, conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, este sediul principal al societății, independent de existența unor sedii secundare și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la o sucursală a societății reclamante.

A apreciat că ori de câte ori Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, se referă la "sediul" persoanei juridice, legiuitorul are în vedere doar sediul principal, iar atunci când au fost vizate dezmembrămintele fără personalitate juridică, s-a referit la acestea în mod clar și neechivoc, fie prin identificarea uneia ori alteia dintre acestea, fie prin folosirea sintagmei "sedii secundare".

Termenul de "sediu", fără a fi însoțit de mențiunea "secundar" sau fără indicarea unității tară personalitate juridică (sucursală, agenție, punct de lucru etc.), este folosit în conținutul Legii nr. 31/1990 cu sensul de "sediu social" sau "sediu principal".

Ca atare, noțiunea de "sediu", folosită în conținutul unui alt act normativ decât Legea nr. 31/1990, în același context, nu poate avea altă semnificație decât cea care rezultă din legea menționată, în absența unei definiri specifice în celălalt act normativ.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat stabilirea competenței în funcție de eventualele dezmembrăminte, de natura celor menționate în Legea nr. 31/1990 - denumite generic "sedii secundare" - ar fi inserat această posibilitate în conținutul art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Potrivit art. 6

din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorității publice centrate din domeniul apelor se înființează Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale "Apele Române", care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională "Apele Române" are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică. Or, în actul normativ menționat, în Anexa 1-A la nr. crt. 9 figurează Administrația Bazinală de Apă Siret, unitate cu personalitate juridică, cu sediul în Bacău.

Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul Suceava a constatat că Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, fiind și titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Astfel, instanța a apreciat că sediul reclamantei, conform art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

Constatând că sediul principal al reclamantei este la Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în jud. Bacău, iar competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii este exclusivă, Tribunalul Suceava a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Bacău.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la data de 17 ianuarie 2018, sub aceiași număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 318 din 4 aprilie 2018, Tribunalului Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bacău a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reci amantul".

A reținut că, în speța, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar lipsa personalității juridice nu interesează în această fază procesuală, acest, aspect urmând a fi analizat ulterior, în raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că sediul reclamantului se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, a apreciat că această instanță este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Bacău, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor considerente:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâtul A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, la sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Astfel, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În speță, în dosarul Tribunalului Bacău se afla precizarea în cuprinsul căreia se menționează că are calitatea de reclamantă în cauză Administrația Bazinală Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, jud. Suceava (sediu evidențiat în același dosar - extras din O.U.G. nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române"). La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2018, reprezentanta convențională a reclamantei a precizat că are calitatea de reclamant în cauză Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu.

În determinarea instanței competente să soluționeze cauza nu prezintă relevanță aceste precizări, câtă vreme ele nu provin de la persoana reprezentată, ci de la reprezentantul convențional al acesteia, care nu a făcut dovada că exprimă punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în. calitate de mandatar al reclamantei Administrația Bazinală Siret, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, întrucât competența teritorială este reglementată printr-o normă specială imperativă, autoritatea care are calitatea de reclamantă fiind Administrația Bazinală Siret, iar nu unitatea mandatată, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la aceasta din urmă.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

Textele legale mai sus menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă care nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului, nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Administrației Bazinale Siret se află în municipiul Bacău, județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial să soluționeze pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante, respectiv Tribunalul Bacău.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.