ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3984/2018

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, în data de 3 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta UAT Comuna Țepu a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 33.425 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, în calitate de primar, prin neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei respective în termenul legal de prescripție, așa cum s-a constatat de către Camera de Conturi Galați, prin Raportul nr. 62, comunicat reclamantei în data de 6 ianuarie 2017, precum și prin nota de constatare nr. x/04.01.2017, comunicată pârâtei. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 254 alin. (3) rap. la art. 278 alin. (2) C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 1108 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Galați a respins acțiunea privind pe reclamanta UAT Comuna Țepu, prin primar, în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială", ca nefondată și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 129/2018 din 15 martie 2018, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă, a admis apelul declarat de reclamanta UAT comuna Țepu, sediul în comuna Țepu, județul Galați, împotriva Sentinței civile nr. 1108 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați.

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că:

A admis acțiunea.

A obligat-o pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 33.425 RON, reprezentând prejudiciu cauzat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A., invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a opinat că recursul nu este admisibil.

Intimata-reclamantă UAT comuna Țepu a formulat punct de vedere la raport, prin care a susținut că recursul este inadmisibil. A solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat conform facturii nr. x/21.10.2018 și extrasului de cont.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă așa cum este definit de art. 266 din C. muncii, potrivit căruia sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de C. muncii, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. muncii ("Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor").

Astfel, C. muncii stabilește un regim juridic special în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților care, prin săvârșirea cu vinovăție a unor fapte ilicite în legătură cu atribuțiile lor de serviciu, au cauzat prejudicii materiale angajatorilor. Cum răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă, litigiile referitoare la aceasta intră în sfera de reglementare a jurisdicției muncii.

Potrivit art. 274 din același cod, în materia jurisdicției muncii, al cărei obiect este definit de art. 266 din același cod, "Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept."

De asemenea, conform art. 275 din C. muncii, dispozițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile C. proc. civ.

Totodată, art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din Capitolul VI "Conflictele individuale de muncă" prevede că hotărârile instanței de fond pronunțate în soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale (...).

Termenul prevăzut de textul legal sus-menționat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009/15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din interpretarea literală și sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia jurisdicției muncii nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.

Este de reținut, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție statuând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Astfel fiind, în raport de textele legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 129 din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă, pronunțată în soluționarea apelului, în cauza având ca obiect conflict de muncă, nu este supusă recursului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 129 din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., conform căruia "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, către intimata-reclamantă UAT Comuna Țepu, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. x/21.10.2018 și extrasului de cont depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 129 din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, către intimata-reclamantă UAT Comuna Țepu.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL