ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 ianuarie 2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2017 de la Judecătoria Motru la o altă instanță, raportat la împrejurarea că are reale suspiciuni în ce privește rezolvarea, în condiții de imparțialitate, a litigiului la această instanță.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 alin. (1) sau, după caz, alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la temeiul de drept invocat de către petent, ce reglementează instituția juridică a strămutării potrivit vechiul C. proc. civ., Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din verificările efectuate în sistemul informatic ..., dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru la data de 4 iulie 2017, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză.
Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia ...".
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Motru, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova.
Chiar dacă în prezent dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Motru a fost soluționat, calea de atac urmează a fi exercitată la instanța superioară, respectiv Tribunalul Gorj, instanță aflată, de asemenea, în circumscripția Curții de Apel Craiova.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Motru, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2020.