ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2021

HOTĂRÂRE

22.04.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 10 ianuarie 2017 pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamantul Spitalul de Județean de Urgență Ploiești a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2.325,08 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate numitului B..

Sentința pronunțată de judecătorie

Prin sentința civilă nr. 6998 din 22 august 2017 Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind prescrisă.

A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 600 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial redus.

Decizia pronunțată de tribunal

Prin decizia civilă nr. 704 din 21 mai 2018, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești împotriva sentinței civile nr. 6998 din 22 august 2017 a Judecătoriei Ploiești.

Cererea de completare

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova pârâtul A. a solicitat instanței completarea dispozitivului deciziei civile nr. 704 din 21 mai 2018, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Decizia de completare

Prin decizia civilă nr. 832 din 12 iunie 2018, Tribunalul Prahova a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 704 din 21 mai 2018, formulată de intimatul A., și în consecință, a admis în parte cererea petentului-intimat A. de obligare a intimatului-apelant Spitalul Județean de Urgență Ploiești la plata cheltuielilor de judecată.

A dispus obligarea apelantului la plata către intimat a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu de avocat.

Decizia de perimare

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 5 decembrie 2018, recursul a fost suspendat de Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea sesizării din dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești - sesizare ce a fost soluționată la 14 ianuarie 2019 de Înalta Curte de Casațieși Justiție - dosar nr. x/2018.

Prin rezoluția din 4 noiembrie 2019, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării judecății recursului și, a fost fixat termen de judecată la 12 decembrie 2019, termen la care instanța a invocat din oficiu excepția perimării recursului, rămânând în pronunțare asupra excepției perimării.

Prin decizia civilă nr. 746 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești a constatat perimată judecata recursului declarat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești împotriva deciziei civile nr. 704 din 21 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Cererea de completare a deciziei de perimare

Petentul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 746 din 12 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate.

Decizia de completare

Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei decizii, petentul A. a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul petent a susținut că în mod greșit instanța a reținut că nu trebuia să se pronunțe asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Astfel, a arătat că în cuprinsul deciziei nr. 746 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești trebuia să se regăsească soluția de admitere sau de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Or, neprocedând astfel instanța a încălcat normele de procedură, fapt ce impune casarea hotărârii recurate.

Se arată că soluția instanței este greșită, în speță fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1357 alin. (1) C. civ., că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, iar fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat - de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le suporte.

Or, în condițiile în care s-a constatat perimat recursul, cauza a fost soluționată în favoarea intimatului pârât, astfel că acesta are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs. Culpa pentru lăsarea în nelucrare a recursului aparține recurentului-reclamant Spitalul de Urgență Ploiești - parte care a declarat recursul.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11 martie 2021 a fost admis, în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a fost fixat termen de judecată la data de 22 aprilie 2021.

Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de completare petentul A. cerere întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., susținând că prin întâmpinarea formulată a solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a depus la dosar dovada cheltuielilor efectuate în recurs, constând în onorariu de avocat, respectiv factura nr. x/16.08.2018 și extrasul de cont din 29.08.2018, precum și factura nr. x/22.11.2019 și chitanța nr. x/22.11.2019. S- a învederat că aceste chitanțe au fost depuse la termenele de judecată din 5.12.2018 și 12.12.2019, când a reiterat cererea de obligare a reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 746 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, reținându-se ca din interpretarea dispozițiilor art. .444 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, ca art. 453 C. proc. civ. instituie regula conform căreia "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de apel a constatat că în speță, recursul declarat de reclamant fiind perimat, ambele părți au pierdut procesul, ca petentul nu se poate prevala de vreo culpă procesuală pentru a solicita plata cheltuielilor de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 453 C. proc. civ..

Or, în raport de considerentele instanței de apel în argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte reține că într-adevăr perimarea reprezintă o cauză de stingere a procesului aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, care intervine în situația în care acesta este lăsat în nelucrare un interval de timp apreciat de legiuitor ca semnificativ pentru a releva lipsa de interes în continuarea acestuia de către părțile implicate.

Este real că, în lipsa efectuării vreunui act de procedură util soluționării cauzei, din motive imputabile părții care, în mod rațional, ar trebui să fie interesată în finalizarea procesului, menținerea acestuia pe rolul instanței apare ca nejustificată, astfel că din aceasta perspectivă, perimarea reprezintă o sancțiune procedurală aplicabilă părții care a neglijat obligațiile procesuale impuse de legiuitor pentru desfășurarea unui proces, stabilite prin reguli edictate în scopul instituirii unei succesiuni de acte procesuale care să asigure, pe de o parte, soluționarea într-un termen rezonabil a procesului și, pe de altă parte, buna administrare a justiției.

În raport de considerentele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția pronunțată, Înalta Curte constată că instanța de apel reținând soluția de perimare a recursului nu analizează incidența sau neincidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., din perspectiva culpei procesuale a părților raportat la cauza care a determinat incidența perimării, la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor procesuale ale părților în raport de care a operat instituția perimării, motiv pentru care reținând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, și în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.