ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a-VIII-a la data de 24.05.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară admiterea contestației sale și desființarea rezoluției nr. 2066/IJ/1176/DIJ/29.04.2016 a inspectorului judiciar și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii prealabile.

Reclamantul a considerat că rezoluția atacată este nelegală întrucât se întemeiază pe o altă situație de fapt, situație ce reiese din actele dosarului dar care nu este identică cu actele primite de el.

Astfel, în rezoluție se face referire la faptul că i-au fost comunicate întâmpinările depuse de către pârâții din dosarul nr. x/2015, fapt care nu este adevărat. După cum se poate vedea din citația emisă la data de 26.01.2016, singura primită de reclamant, la aceasta nu a fost atașat nici un act, respectiv întâmpinare.

Mai arată reclamantul că, o altă eroare, atestă faptul că i s-a pus în vedere să indice faptul dacă a avut loc o executare silită, numărul dosarului execuțional și datele BEJ. După cum se poate observa din citația emisă la data de 26.01.2016, (fiind citat pentru termenul din data de 19.02.2016), în cuprinsul acesteia i s-a pus în vedere să indice valoarea obiectului cererii și modul de calcul, temeiul juridic și obiectul acțiunii, respectiv dacă este contestație la executare propriu zisă sau contestație la titlu, fără a i se pune în vedere să indice faptul dacă a avut loc o executare silită, numărul dosarului execuțional și datele BEJ, așa cum în mod greșit se susține în rezoluția atacată.

De asemenea, s-a menționat în rezoluție că s-a făcut aplicarea art. 118 alin. (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărâre a CSM nr. 1375/2015, dar acest articol prevede faptul că "Cererile sau actele depuse în timpul ședinței de judecată vor fi datate, vizate și semnate de președintele completului de judecată sau de către un alt membru al completului", nu se referă la faptul că i s-a refuzat de către grefierul registrator înregistrarea unui act pe care dorea să-l depună la dosar, pe motivul că în ziua respectivă există ședință de judecată și că așa are dispoziții să nu înregistreze nici un act la dosar în ziua ședinței de judecată, indiferent dacă ședința s-a încheiat sau nu.

Cu toate că în rezoluția atacată se arată faptul că dacă " ... completul respectiv nu are ședință publică de judecată, partea depune concluziile scrise la registratură, după înregistrare, grefierul registrator predându¬le grefierului de ședință", nu se ia nici o măsură de sancționare împotriva celor care au dat o dispoziție verbală de a refuza înregistrarea actelor depuse la registratură, și care este în contradicție cu dispozițiile legale.

Mai precizează reclamantul faptul că a sesizat inspecția judiciară și cu privire la persoanele din conducerea Judecătoriei Oradea care au dat dispoziție scrisă sau orală în sensul de a nu se înregistra acte la dosarele care au termen în aceeași zi, dar în rezoluția atacată nu se face nici o referire la acest fapt.

Prin urmare, cu toate că se recunoaște indirect faptul că actele trebuie înregistrate la registratură indiferent dacă există sau nu ședință de judecată îrr acea zi, neexistând nici o prevedere legală care să interzică înregistrarea actelor, nu se aplică nici o sancțiune împotriva persoanelor din conducerea Judecătoriei Oradea care au dat dispoziție scrisă sau orală în sensul de a nu se înregistra acte la dosarele care au termen în aceeași zi.

Chiar și Judecătoria Oradea recunoaște faptul că nu există un ordin de serviciu sau alt act scris în sensul de a nu se înregistra acte la dosar, fapt ce rezultă din adresa nr. x/07.04.2016 (anexată), "dar registratorului i s-a comunicat verbal că pentru acest gen de acte să îndrume părțile în sălile de judecată unde se judecă dosarul pentru a depune înscrisul". Cu toată această frumoasă formulare "să îndrume părțile", grefierul registrator a refuzat înregistrarea actului la registratura instanței, reclamantul fiind pus în imposibilitatea de a depune un act la dosar cât și de a face dovada că a intenționat să depună un act la dosar.

De altfel, Judecătoria Oradea recunoaște prin adresa nr. x/07.04.2016 că "pe viitor, în cazul în care partea înțelege să depună un înscris la dosar după închiderea dezbaterilor, se vor primi actele cu menționarea pe înscris a orei de primire precum și a faptului că acestea s-au depus după închiderea dezbaterilor", adică se vor respecta dispozițiile legale, dispoziții care nu au fost respectate anterior.

Este neadevărată susținerea din rezoluția atacată, precum că inspecția judiciară nu poate analiza soluțiile dispuse de judecători, deoarece reclamantul nu a solicitat așa ceva, ci doar a solicitat analizarea soluției date de judecător în cauza sa, ci a sesizat inspecția judiciară cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de judecătorul cauzei prin faptul că nu a amânat cauza și nu a comunicat precizarea cu pârâții, nu i-a comunicat întâmpinările, nu a motivat respingerea cererii de probațiune și a excepției de necompetență, nu a supus discuției părților excepția de necompetență și nu s-a pronunțat asupra cererii sale de amânare a cauzei.

De asemenea, a arătat că a sesizat inspecția cu privire la persoanele din conducerea instanței care au dat dispoziții de a nu se înregistra acte la registratura instanței, asupra căreia nici nu s-a pronunțat.

În drept și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 7 alin. (6) lit. (b din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare.

La data de 21.06.2016, pârâta Inspecția Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.

S-a invocat în primul rând excepția lipsei procedurii prealabile. Pârâta a menționat faptul că, contestatorul A. a înregistrat acțiunea la registratura Curții de Apel București la data de 24.05.2016, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege.

Față de lipsa procedurii administrative prealabile, pârâta a solicitat respingerea cererii formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

În subsidiar, ținând cont de faptul că Inspecția Judiciară a analizat și verificat sesizarea în termenele și limitele impuse de lege, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Astfel, prin rezoluția contestată, s-au explicitat și argumentat de către inspectorul judiciar aspectele analizate și rezultatul verificărilor prealabile efectuate, ca urmare a petiției contestatorului, fără a se putea reține încălcarea vreunei dispoziții legale, așa încât nu s-au reliefat indicii de savarșire a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, precum și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul la data de 07.07.2016, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa proceduroii prealabile, ca nefiind întemeiată.

De asemenea, prin același răspuns la întâmpinare, reclamantul a înțeles să invoce și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare, care prevăd că:"Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile", deoarece aceasta nu se referă și la rezoluția de clasare a sesizării care, per a contrario, se înțelege că nu poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

În argumentele expuse susține că acest text de lege, respectiv art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare, contravine art. 21 alin. l și 4 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, deoarece el se interpretează chiar de către Inspecția Judiciară precum și de către instanța de judecată, în sensul că rezoluția de clasare nu poate fi contestată direct de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, ci că această rezoluție de clasare se atacă în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/204, la organul ierarhic superior, ceea ce ar însemna o altă cale de atac decât cea prevăzută pentru rezoluția de respingere a sesizării, fapt ce induce în eroare justițiabilii și determină Inspecția Judiciară să emită doar decizii de clasare, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile de a emite astfel de decizii, tocmai pentru a induce în eroare justițiabilii și a le respinge acțiunile în contencios ca inadmisibile, fără a cerceta fondul acestor acțiuni, iar prin acest fapt le este obstaculat dreptul de acces la o instanță, în accepțiunea jurisprudenței CEDO.

Hotărârârea pronunțată în cauză

Curtea de Apel București, secția a -VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3065 din 17 octombrie 2016, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A admis excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Inspecția Judiciară și, pe cale de cvonsecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că în cauză, reclamantul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 - republicată, cu modificările ulterioare, text de lege care nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Pe fondul cauzei, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Inspecția Judiciară, având în vedere că prin rezoluția contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

Ca atare, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b), rezultă că rezoluția de clasare, dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul cărora se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, este definitivă.

Prin decizia nr. 397 din 2014 Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege, pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate potrivit cărora inspectorul judiciar, prin rezoluție scrisă și motivată, poate dispune clasarea sesizării în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, și rezoluția de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție, precum și celor convenționale privind dreptul la proces echitabil.

Prin urmare, s-a reținut că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare.

Ca atare, prin efectul Deciziei nr. 397/2014 pronunțate de Curtea Constituțională este recunoscut dreptul petenților de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanța de contencios administrativ este reglementat în condițiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 și nu în condițiile de excepție prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În acest sens, în mod just a arătat pârâta că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prevederi ce instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile din moment ce nicio altă dispoziție legală nu dispensează subiectul de sezină de o atare obligație, consfințită cu titlu de condiție de procedibilitate.

Prevederile Legii nr. 317/2004 nu pot constitui "legea specială" în privința regimului contestării rezoluției de clasare în discuție, din moment ce legiuitorul nu a recunoscut posibilitatea contestării unor astfel de rezoluții, calificându-le ca fiind definitive. Faptul că un atare regim a fost constatat neconstituțional prin decizia mai sus amintită nu deschide posibilitatea contestării în cadrul prevăzut de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 pentru contestarea rezoluției acolo prevăzute, ci naște dreptul persoanei interesate de a ataca rezoluția de clasare în condițiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004.

În acest context, Curtea a subliniat că ori de câte ori legea specială nu cuprinde dispoziții contrare exprese (în cauza de față Legea nr. 317/2004 reglementând o cale specială de atac numai în ceea ce privește rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. c) și în ceea ce privește rezoluția inspectorului-șef prin care este infirmată rezoluția inspectorului judiciar și se dispune una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c), este pe deplin aplicabilă norma generală în materie, în cauza de față Legea nr. 554/2004.

Curtea a mai constatat constată că, în speță, reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.05.2016, solicitând anularea rezoluției de clasare emisă în dosarul nr. x/29.04.2016, de Inspecția Judiciară, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă.

În concluzie, reține instanța, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că anterior investirii instanței cu prezenta cerere a solicitat autorității pârâte revocarea actului pretins vătămător, în temeiul dispozițiilor art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 a admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant.

Calea de atac excercitată

Împotriva împotriva sentinței nr. 3065 din 17 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau, reținerea spre rejudecare, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul - reclamant, în susținerea recursului, a arătat că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în mod eronat, instanța de fond admițând excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- soluția pronunțată de instanța de fond este greșită din perspectiva Deciziei nr. 397/2014 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 45 alin. (4) lit. b), precum și a Deciziei nr. 672/2014 a Curții Constituționale, care în considerente a reținut că etapa cercetării în cadrul inspecției judiciare este o etapă administrativă unică, iar soluția este susceptibilă a fi contestată direct la instanță;

- procedura prealabilă administrativă nu este necesară, întrucât, prin dialectica și interpretarea semantică și lexicală, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ și nu lasă loc de interpretări, fiind inutilă parcurgerea unei proceduri prealabile.

- greșita soluție de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere că textele legale invocate au legătură cu contestația formulată.

Recurentul-reclamant reiterează în susținerea cererii de recurs și argumentele referitoare la fondul cauzei, dezvoltate pe larg, în cererea de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză

Intimata nu au formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt și de drept

În cauză, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu legalitatea Rezoluției nr. 2066/IJ/1176/DIJ/29.04.2016 a Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamant privind savârșirea unor abateri de către magistrații care au soluționat cauza înregistartă pe rolul Judecătorieiei Oradea indicați în cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a respins acțiunea, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

"- (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Dispozițiile art. 47 alin. (5) citate anterior prevăd că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte constată că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în acord cu soluția de unificare a practicii, adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și consemnată în Procesul-verbal de ședință din 13.02.2017, dându-se prevalență principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Totodată, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3065 din 17 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.