ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3662/2015

Decizia nr. 3662/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 44 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant și a anulat în parte Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor, publicat în M. Of., Partea I, nr. 267bis/14.05.2013 în ceea ce privește aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și a Programei de școlarizare, privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, cu anexele aferente.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat recurs, invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii reclamantului, ca nefondată.

A arătat recurentul că ordinul contestat a fost emis în baza dispozițiilor art. 62 alin. (2) și (3) și ale art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, și nu pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, cum eronat susține prima instanță. De asemenea, prevederile acestui ordin sunt în acord cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară, respectiv O.G. nr. 27/2011 și O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii de a furniza servicii în România.

Instanța trebuia să ia în considerare faptul că, în cazul unei aparente contradicții între prevederile celor două acte normative trebuie luate în considerare prevederile din actul normativ mai recent, respectiv O.G. nr. 27/2011, care se presupune că au abrogat implicit prevederile similare din actul normativ anterior.

Astfel, raportarea primei instanțe, în ceea ce privește autoritatea competentă de reglementare a dispozițiilor cuprinse în Anexa nr. 3 la Ordinul M.T. nr. 733/2013, la dispozițiile art. 23 alin. (5) și (8) din O.U.G. nr. 195/2002 este eronată, dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 fiind abrogate.

Mai susține recurentul că instanța a soluționat pricina cu depășirea limitelor de învestire, reclamantul neînvestind instanța cu o acțiune întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind cenzurarea unor dispoziții din ordonanțe, astfel că aprecierile potrivit cărora art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 sunt contrare dispozițiilor art. 23 alin. (5) și (8) din O.U.G. nr. 195/2002 exced cadrului procesual stabilit de reclamant. De asemenea, prima instanță nu a analizat apărările sale, mulțumindu-se să constate eronat competența de emitere a normelor cuprinse în Anexa nr. 3 și în Anexa nr. 4 la Ordinul M.T. nr. 733/2014 în sarcina a trei ministere.

Sindicatul A. Arad a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

S-a susținut că la emiterea ordinului contestat nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Sindicatul A. Arad a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 18 martie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul A. are ca obiect anularea în totalitate a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor de conducere auto.

În subsidiar, reclamantul a solicitat să se stabilească care este competența autorității centrale învestite la nivel național să se ocupe de formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale din domeniul educației rutiere. De asemenea, reclamantul a solicitat ca, după ce se va dispune anularea, instanța să aprecieze, în măsura în care consideră oportun, asupra sesizării Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 pct. 3 lit. g) și art. 62, 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011, apreciind că reglementarea dată prin Ordinul nr. 733/2013, nu se reflectă în partea dispozitivă a acestei ordonanțe.

Admițând în parte acțiunea, Curtea de Apel Timișoara a anulat parțial Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 numai cu privire la normele din Anexa nr. 3 și 4, reținând faptul că acestea sunt emise cu depășirea competenței de autorizare prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002.

Înalta Curte reține că anexele nr. 3 și 4 se referă la Programa de școlarizare, precum și la condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Instanța de recurs urmează a analiza criticile formulate în recursul declarat de Ministerul Transporturilor numai cu privire la acele dispoziții din Anexa nr. 3 și 4 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care au fost anulate în fapt, și numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, constându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei și deci nu se impune a fi casată în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Cu privire la soluția de admitere în parte a acțiunii, se constată că instanța de fond nu a indicat în concret dispozițiile din Anexa nr. 3 și 4 la Ordinul nr. 733 din 25 ianuarie 2013, care au fost anulate prin hotărârea pronunțată și nici actele normative cu forță juridică superioară care ar fi fost încălcate prin această reglementare, determinând astfel anularea lor, reținând faptul că Anexele din ordin sunt supuse nulității, întrucât sunt emise cu depășirea competenței de autorizare prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002.

Reglementarea anulată de instanța de fond prevede în Anexa nr. 3 „Metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere” (de la art. 1 la art. 53), iar în Anexa nr. 4 este prevăzută Programa de școlarizare.

Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63-64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat prin Anexa nr. 3 și 4 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie cu privire la ansamblul activităților de pregătire a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere auto, precum și programa de școlarizare necesară.

Prin dispozițiile din Anexa 3 s-au stabilit activitățile desfășurate în cadrul unei școli de conducători auto, modul de organizare a pregătirii teoretice și practice, finalizarea pregătirii, documente școlare, transfer la altă școală, precum și obligațiile școlii de conducători auto, ale instructorului auto și ale profesorului de legislație rutieră, iar prin dispozițiile de la Anexa nr. 4, în cadrul programei de școlarizare sunt incluse elemente cu privire la pregătirea teoretică (legislație rutieră, legislație specifică, conducere preventivă și ecologică, prim ajutor, cunoaștere și întreținere a autovehiculelor), precum și pregătirea practică pentru conducerea autovehiculelor.

Astfel, instanța de control judiciar reține că verificarea legalității unui act administrativ presupune cenzurarea de către instanța de judecată a actului atacat prin raportare la actul normativ în temeiul căruia a fost emis, respectiv verificarea condițiilor de validitate ale acestui act. Or, instanța de recurs constată că actul administrativ contestat a fost emis de autoritatea competentă și în limitele acestor competențe, conținutul actului este în acord cu actul normativ în temeiul căruia a fost emis, că actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare și a fost emis cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Cerința reglementării cu privire la ansamblul activităților de pregătire a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere auto este justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală, teoretică și practică, a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și, implicit, a gradului de siguranță rutieră.

Toate aceste cerințe nu încalcă principiul egalității de tratament și nici libera concurență a agenților economici, sens în care s-a și exprimat Consiliul Concurenței (anterior emiterii Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, la solicitarea adresată sub nr. 6318 din 12 februarie 2013 de Ministerul Transporturilor), arătându-se că reglementarea școlilor de conducere auto prevede condiții, în mare parte similare, pentru ambele forme de organizare, ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate și că piața se va regla oricum prin introducerea unor condiții de calitate.

Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că nu există temei pentru admiterea acțiunii în anulare formulată de intimatul-reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta în calitatea sa, nu a dovedit existența unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim care să fi fost vătămat prin reglementarea emisă prin ordinul contestat.

Constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat, în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta C.O.T.A.R.

În consecință, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie și prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, constatând că există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 44 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Ministerul Transporturilor formulată de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea reclamantului Sindicatul A. Arad, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.