TUNDREA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Traducere din limba franceză

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secția a III-a

HOTĂRÂRE

Cererea nr. 12087/05

prezentată de Costin TUNDREA

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), statuând la data de 9 septembrie 2008 în cadrul unei camere formate din:

Josep Casadevall, președinte,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra, judecători,

și Stanley Naismith, grefier adjunct de secție,

Având în vedere cererea menționată anterior înaintată la data de 25 martie 2005,

Având în vedere decizia Curții de a se prevala de

art. 29 alin. 3

din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei,

Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei,

După ce a deliberat asupra ei, a pronunțat următoarea hotărâre:

ÎN FAPT

Reclamantul, domnul Costin Bogdan Tundrea, este cetățean american, s-a născut în 1951 și locuiește la New Jersey (Statele Unite). Guvernul român (

Guvernul

) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

Faptele, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează:

În baza decretului nr. 92/1950, apartamentul nr. 3, situat la nr. 7 în str. 11 Iunie din București, ce a aparținut mamei reclamantului, a făcut obiectul unei naționalizări.

Mama reclamantului a cerut comisiei de aplicare a Legii nr. 112/95 (

comisia

) despăgubiri pentru apartamentul naționalizat. Printr-o hotărâre administrativă din 9 iunie 1997, comisia a acordat mamei reclamantului o despăgubire plafonată, potrivit art. 13 din legea nr. 112/95, și anume 24.642.499 lei românești (ROL), deci în jur de 3.000 euro. Atât mama reclamantului cât și reclamantul au refuzat să ridice această sume pe care au considerat-o derizorie.

La 28 noiembrie 1997, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, mama reclamantului a obținut o hotărâre judecătorească definitivă care a constatat ilegalitatea naționalizării și a dispus ca autoritățile să-i restituie apartamentul.

În ciuda recunoașterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, mama reclamantului s-a văzut în imposibilitatea de a recupera apartamentul susmenționat deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995 statul l-a vândut la 16 decembrie 1996 chiriașului care-l ocupa.

La 13 august 2002 reclamantul, în calitate de moștenitor al mamei sale, a cerut instanțelor să constate nulitatea vânzării bunului. El menționa că naționalizarea era abuzivă și ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și că, prin urmare, nu-l putea vinde legal acestuia.

La sfârșitul procesului, printr-o decizie din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel București, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului, a respins acțiunea sa pe motiv că chiriașul era un cumpărător de bună credință. Curtea de Apel nu a acordat nicio despăgubire reclamantului.

La o dată neprecizată, în temeiul Legii nr. 10/2001, mama reclamantului a depus la Primăria București o cerere de restituire a apartamentului în litigiu. Nici până astăzi nu i s-a transmis reclamantului vreun răspuns.

PLÂNGERE

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor sale. El menționează că se află în imposibilitatea de a beneficia de bunul său, deoarece statul l-a vândut unui terț.

ÎN DREPT

La 30 noiembrie 2006 Guvernul și-a exprimat dorința de a ajunge la o înțelegere amiabilă în prezenta cauză. La 13 aprilie 2007 reclamantul s-a declarat de asemenea favorabil unei soluționări amiabile.

La 15 ianuarie 2008 grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări amiabile a cauzei.

La 22 ianuarie 2008 Curtea a primit declarația următoare

semnată de partea reclamantă:

«

Subsemnatul, Costin Bogdan Tundrea, constat că Guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 95.000 euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu

art. 37 alin. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective se va plăti o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.

Accept această propunere și renunț de altfel la orice pretenție împotriva României în privința faptelor aflate la originea cererii respective. Declar cauza definitiv soluționată.»

La 11 iulie 2008 Curtea a primit de la Guvern declarația următoare:

«

Declar că Guvernul român se oferă să plătească domnului Costin Bogdan Tundrea, cu titlu gratuit, suma de 95.000 euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu

art. 37 alin. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective, o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale. Această plată va însemna soluționarea definitivă a cauzei.

»

Curtea ia act de soluționarea pe care amiabilă la care au ajuns părțile. Ea consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului pe care le recunosc Convenția și Protocoalele sale și nu constată de altfel niciun motiv de ordine publică ce ar putea impune continuarea examinării cererii (art. 37 alin. 1

in fine

din Convenție). Prin urmare, decide să scoată cererea de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE:

Decide să scoată cererea de pe rol.

Josep Casadevall,

președinte

Stanley Naismith,

grefier adjunct de secție