ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2018

Decizia nr. 313/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, la data de 22 martie 2016, sub nr. x/112/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Bistrița, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să soluționeze notificarea în sensul propunerii de măsuri reparatorii în favoarea sa pentru terenul în suprafață de 130 mp, situat pe fosta stradă (...).

Prin Sentința civilă nr. 342 din 29 iunie 2016, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Prima instanță a reținut că notificarea formulată de antecesorii reclamantei în privința imobilului în litigiu a fost soluționată prin Dispoziția nr. 1686 din 5 septembrie 2007 și nu a fost contestată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr. 2364/A din 3 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

În memoriul de recurs, reclamanta a arătat că este într-o situație financiară dificilă, că starea sănătății sale s-a deteriorat mult, că nu are o locuință, fiind nevoită să se interneze la azilul de bătrâni. A susținut că în Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr. 1686 din 5 septembrie 2007 nu s-a precizat faptul că acest act se poate ataca în instanță și nu a avut știință de posibilitatea contestării lui. În Decretul de expropriere nr. 37/1976 nu se menționează că locuința autorilor săi ar fi trebuit demolată. Susține că nu a primit nicio citație și nu i-a fost comunicată decizia din apel.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 25 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 5 octombrie 2017, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluția din 20 decembrie 2017, termen pentru judecarea recursului la 1 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, calificare făcută de prima instanță, în raport de pretențiile deduse judecății și necontestată de părți.

Astfel, prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat să fie obligată pârâta Primăria Bistrița să soluționeze notificarea cu privire la terenul ce a aparținut autorilor săi, în suprafață de 130 mp, în sensul propunerii de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru această suprafață de teren.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

Contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată și acțiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptățită reclamă refuzul de soluționare a notificării de către entitatea deținătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este cea dedusă judecății în prezenta cauză. Sub acest aspect, trebuie avută în vedere Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Totodată, alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, prevăd că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Raportat la dispozițiile legale sus-menționate, rezultă că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată contestația/acțiunea în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este supusă numai căii de atac a apelului.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și 2 din Legea nr. 76/2012, rezultă că Decizia atacată în prezenta cauză, nr. 2364/A din 3 noiembrie 2016, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 2364/A din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN