ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2018

HOTĂRÂRE
15.03.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 817/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 22 aprilie 2015 pe rolul Judecătoriei Motru,

reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții SC

cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului

comun, respectiv art. 563 C. civ. arătând că terenul litigios în

suprafața de 26718 mp, situat în com. Dragotești, punct x l-au

dobândit prin moștenire de la mama acestora, H., teren ce a format

obiectul partajului realizat prin sentința civilă nr. 527 din 17

februarie 2011 a Judecătoriei Motru.

Prin sentința civilă nr. 7 din 05 noiembrie 2017,

pronunțată de Judecătoria Motru în Dosar nr. x/263/2015, a fost

admisă excepția inadmisibilității cererii de arătare a

titularului dreptului formulată de pârâta SC F. SA, excepție

invocată de pârâtul Statul Român prin G.

A fost respinsă acțiunea în revendicare imobiliară.

Au fost obligați reclamanții la plata către pârâta SC F.

SA a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1604 din data de 10 octombrie 2017,

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarant de către reclamanți.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții au declarat

recurs, înregistrat la Tribunalul Gorj, instanță care a înaintat

cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, la data de 19 ianuarie 2018

și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizata

aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 22 ianuarie 2018, s-a fixat

termen de judecată la 15 martie 2018 în vederea discutării

competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței sale materiale în soluționarea

recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1)

coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și

Justiție Curte constată că este întemeiată pentru

următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de

către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect revendicare

imobiliară.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție judecă: „1. recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în

competența sa.

Din norma de competență citată rezultă în mod

neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât

hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a

prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei

Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 3 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți

de Casație și Justiție, ca regulă, competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

curților de apel și numai prin excepție competența de

soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră

plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea

recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea

supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în

conținutul art. 97 pct. 1 - precum s~a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct.

1 din cod, în cazul competentei de atribuțiune a tribunalelor pentru

judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul

a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea

expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație șt

Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte

este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui

recurs pentru care nu este prevăzută competența altei

instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la

edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a

normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei

Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult,

s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin

adăugare ia lege. rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc.

civ., care prevăd că „Reguli noi de competență pot fi

stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art.

126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „competența

instanțelor judecătorești și procedura de judecată

sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin.

(3) C. proc. civ., ce prevede că „Recursul urmărește să

supună Înaltei Curți de Casație si Justiție examinarea, în

condițiile, legii, a conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept aplicabile''.

Nici această normă nu conține o formulare de principiu

în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă

legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca

instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului,

după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei

Curți îi revine prin lege competența de soluționare a

recursului. De altfel, același scop îl urmărește și

recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte,

astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit

căruia „Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod

corespunzător*.

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza

interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126

alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3)

din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta

Curte de Casație și Justiție „potrivit competenței

sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin.

(3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă

din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca

regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin

excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva

altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod

expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce

preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres

competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunale în apel.

N.C.P.C. păstrează principiul ierarhiei instanțelor,

astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt

competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunale, procedând ia examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept

aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în

primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost

soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență

norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în

materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie

a curții de ape! și, pe de altă parte, nu este vorba despre un

caz prevăzut de lege cu privire la alte hotărâri ale

instanțelor), care să atragă competența de judecată în

recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3)

declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către

Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv

Curții de Apei Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta

Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând

și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

ÎN

D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de

către reclamanții A., B., C., D. și E., împotriva Deciziei nr. 1604

din data de 10 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția

I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3147/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2827 din 23 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Motru a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții C. și A., în contradic
ÎCCJ 2018-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 512/2018
Decizia nr. 512/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. x/263/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pr
ÎCCJ 2018-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2018
Prin sentința civilă nr. 1929 din 14 septembrie 2017, Judecătoria Motru a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea A. S.A., invocată de aceasta. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată
ÎCCJ 2018-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8/2018
de 140 mp, identificată conform raportului de expertiză. A obligat pârâții B., C., G., H. și I., E. să ridice de pe suprafețele identificate conform raportului de expertiză construcțiile edificate. A respins în rest cererea și a obligat pâr
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 648/2018
Decizia nr. 648/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2917 din 12 decembrie 2016, Judecătoria Motru a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D., a obl
Sursă