ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4509/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6.300 din 12 septembrie 2016 a Judecătoriei Pitești, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, în valoare de 38.651 E, privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii și implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de dobândă majorată în mod unilateral în cuantum de 10.913 euro.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 8 lit. a) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, privind comisionul de acordare și implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de acordare în cuantum de 966 euro.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 8 lit. b) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, privind comisionul de administrare și implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 179,93 euro.

Au fost respinse ca neîntemeiate capătul de cerere privind modificarea clauzei contractuale referitoare la cuantumul procentului comisionului de rambursare anticipată, capătul de cerere privind modificarea clauzei contractuale referitoare la cuantumul procentului comisionului de administrare și capătul de cerere privind modificarea contractului de credit prin încheierea unui act adițional.

Tribunalul Argeș, secția Civilă, prin decizia nr. 260/2018 din 25 ianuarie 2018, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A.

A schimbat în parte sentința civilă nr. 6300 din 12 septembrie 2016 a Judecătoriei Pitești, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect restituirea sumelor încasate de apelanta-pârâtă ca urmare a modificării unilaterale a dobânzii precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, înlăturând astfel obligația apelantei-pârâte de restituire a sumei de 10.913 euro.

A menținut în rest sentința.

A admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul-intimat.

A obligat pe apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă B. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursurile a fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Argeș, secția Civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 260/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.