ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3542/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Câmpina sub nr. x/2016 contestatoarea A. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL B. a formulat în contradictoriu cu intimații C. și D., contestație prin care a solicitat să se constate că notificarea primită de la debitor nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2405/14.06.2017 Judecatoria Câmpina a respins contestația ca neîntemeiată.

Împotriva soluției instanței de fond a declarat apel, în termen legal, apelanta, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secția a I-a de contencios administrativ și fiscal la data de 31.08.2017, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din data de 08.11.2017 s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile din cadrul Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Prahova.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 533 din 23 februarie 2018, a admis apelul declarat de apelanta -contestatoare A. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL B.

A schimbat în tot sentinta apelată.

A admis contestația.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-pârâți D. și C.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova iar dosarul a fost trimis pe cale administrativă Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în apel, într-o cerere de competența judecătoriei în primă instanță.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Ploiești, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei nr. 533 din 23 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.09.2018.