ÎCCJ, Decizia nr. 256/2016
ÎCCJ, Decizia nr. 256/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia civilă nr. 256/2016
Asupra admisibilității
în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile
art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 6 aprilie
2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
completul de 5 judecători, recursul declarat de A.
împotriva
deciziei nr. 2376
din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
În temeiul dispozițiilor
art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte
va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății
în speță.
Analizând recursul
în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art.
129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,
părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457
alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă
numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele
stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
Potrivit art.
493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate de acord
că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele
de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute
la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după
caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără
citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”
În raport cu principiile
statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,
pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii
atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile
legii.
În speță,
însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, completul
de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin
care secția a II-a Înaltei Curți de Casație și Justiție
s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire formulată de revizuentul
A.
Având în vedere
dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și
întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată
de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație
și Justiție într-o cerere de revizuire, hotărâre care, potrivit dispozițiilor
imperative art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii
este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea
revizuită și, întrucât, în speță, revizuirea a vizat două
decizii definitive, în raport cu prevederile art. 634 alin. (5) C. proc. civ. și
cu faptul că acestea au fost pronunțate în recurs, rezultă că
hotărârea atacată este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării,
astfel încât recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.
Recunoașterea
unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,
consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului
constituțional al egalității în fața legii și a autorităților
și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de
drept.
Or, normele procesuale
privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea
cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,
potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,
neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești
pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în
raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența
unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă
de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,
recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În consecință,
pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de A.
împotriva
deciziei nr. 2376 din 18 noiembrie 2015 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,
în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.