Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
20 noiembrie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 20.11.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2428/118/2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții B.V.O. și B.K.D. La apelul nominal se prezintă petenta B.K.D. personal și în calitate de apărător al petentului B.V.O., lipsind intimații I.S., I.T., G.M., A.V., A.O.A., A.C.Ș., A.C. și V.C.Ș. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 5 decembrie 2013. Petenta B.K.D.

depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, învederează instanței că deși nu a mai formulat o altă cerere, în evidența instanței supreme, figurează încă un dosar de strămutare, urmare înregistrării, sub număr distinct, a exemplarului cererii de strămutare și a înscrisurilor atașate acesteia, înaintate la data de 4 noiembrie 2013, în vederea complinirii solicitărilor instanței din citație referitoare la semnare. Având cuvântul în dezbaterea cererii de strămutare, petenta B.K.D. solicită admiterea acesteia, potrivit concluziilor susținute în scris și oral. Procuror L.V. pune concluzii de respingere a cererii. Analizând cererea,

DISPUNE Petenții B.V.O. și procesului civil ce formează Respinge cererea formulată de pe B.K.D. privind strămutarea obiectul Dosarului nr. 2428/118/2013 al Tribunalului Constanța. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.