ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3355/2018

Ședința publică din data de 18 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 266 și 269 alin. (1), (2) din Codul muncii, precum și art. 92 și 194 C. proc. civ., art. 253 - 256 din Codul Muncii, coroborat cu art. 1341, 1470 și 1635 din C. civ.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în principal, că reclamanta A.N. Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică și că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administrației, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

Prin urmare, cum sediul principal al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret este în municipiul Bacău, competența de soluționare aparține Tribunalului Bacău, în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, normă care reglementează o competență teritorială exclusivă.

Prin sentința civilă nr. 334/2018 din 4 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazală de Apă Siret prin Sistemul De Gospodărire a Apelor Suceava și pe pârâtul A., în favoarea Tribunalului Suceava.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut că, în speță, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava și că lipsa personalității juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior și în raport cu art. 56 alin. (2) din Codul muncii.

Astfel, față de sediul reclamantului Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava situat în municipiul Suceava, instanța competentă este Tribunalul Suceava, în raport cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava pentru următoarele considerente:

Obiectul principal al acțiunii îl reprezintă cererea reclamantei AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 792 RON, reprezentând drepturi salariale nedatorate, încasate de la reclamantă în calitate de angajator, litigiul intrând astfel în aria de reglementare a Codului Muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Cu privire la noțiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Or, aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât și sediul secundar.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a indicat că sediul său este în municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava.

De asemenea, prin cererea depusă la 16 februarie 2018, aceasta a precizat că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, având sediul la adresa anterior menționată, are calitatea de reclamant și stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Dat fiind că atât în acțiunea introductivă, cât și în cererea precizatoare, a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Suceava, rezultă că în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menționat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanța competentă teritorial se determină numai în funcție sediul principal al reclamantului, în condițiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Prin urmare, având în vedere că municipiul Suceava se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Chestiunea legitimării procesuale a reclamantului față de împrejurarea că angajatorul are sau nu personalitate juridică nu poate precede în analiză și nu poate influența problema competenței teritoriale, întrucât examinarea folosinței și exercițiului drepturilor procedurale nu poate fi făcută decât de instanța competentă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2018.