ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 740 RON, reprezentând plată nedatorată, în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii.

Prin sentința nr. 38 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civila, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu. A. declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "obligație de a face" în favoarea Tribunalului Bacău.

S-a reținut, în esență, că sediul reclamantei, vizat de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, este sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la o subunitate.

Tribunalul Bacău, secția I civila, sentința nr. 222 din 16 martie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecința, a declinat competența de soluționare a cauzei civile în materia litigii de muncă în favoarea Tribunalului Suceava. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului pentru pronunțarea regulatorului de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție. A suspendat judecata cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ.

S-a reținut, în esență, că reclamant în cauză este Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar raportat la principiul disponibilității revine reclamantului prerogativa de a indica cine are această poziție procesuală în cauză, instanței revenindu-i obligația să verifice și să stabilească competența, potrivit art. 131 C. proc. civ. S-a mai constatat că lipsa personalității juridice nu interesează în acest moment procesual, acest aspect urmând a fi analizat ulterior și față de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 133 pct. 2 din cod, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâta A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit prin art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanța competentă în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situația în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. In reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În cauza pendinte, se constată că instanțele între care s-a ivit conflictul de competență interpretează diferit nu norma de competență, ci calitatea de reclamante a unităților care au formulat acțiunea în răspundere patrimonială, ca angajator.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996, Legea apelor "(1) în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale "Apele Române" care funcționa cu statut de regie autonomă, (2) Administrația Națională "Apele Române" are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică", în cauza, acțiunea a fost promovată de A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, calitatea de reclamantă fiind deținută de unitatea cu personalitate juridică Administrația Bazinală Siret, care, în considerarea capacități: civile recunoscute de lege, este și parte în raportul juridic de muncă ce a stat la baza prezentului conflict.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava - unitate tară personalitate juridică, ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală Siret, dovadă fiind și împuternicirea judiciară dată de aceasta de a reprezenta instituția, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritoriala, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat ia această unitate, atâta vreme cât acționează în calitate de mandatar al reclamantei,

De altfel, în procesul civil, lipsa personalității juridice prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale doar în situația reglementată de dispozițiile art. 109 C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care o astfel de entitate (lipsită de personalitate) stă în proces în calitate de pârâtă, împrejurare ce nu se regăsește în prezenta cauză ce are ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă, cu norme specifice de competență.

O interpretare contrară a normelor ce guvernează competența teritorială absolută ar conduce la situația inacceptabilă ca determinarea instanței competente să se realizeze în raport de sediul mandatarului.

Indicarea sediului procedural la adresa unității rară personalitate juridică. în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale, în aceste condiții, apare ca nerelevantă reglementarea prevăzută de art. 56 C. proc. civ. în determinarea instanței competente.

Textele legale mai sus menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Administrației Bazinale de Apă Siret se află în municipiul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante,

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.