ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2774/2018

Ședința publică din data de 12 iunie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.09.2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 669 RON, reprezentând plata nedatorată pe care pârâta a încasat-o în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015 de la angajator, sumă rezultată din recalcularea drepturilor salariale, conform deciziei nr. 816/14.12.2015 a directorului general al Administrației Naționale "Apele Române".

Prin sentința nr. 121/22.01.2018, Tribunalului Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența soluționării conflictelor de muncă se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, în același sens fiind și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile privind soluționarea unor conflicte individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A subliniat tribunalul că art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conține niciun indiciu al intenției legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică care pretinde această calitate în proces.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 10 și 14 alin. (2) din Codul muncii, care definesc contractul de muncă și stabilesc că o persoană juridică poate încheia un astfel de contract, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice și a subliniat că, potrivit art. 6

1

din Legea nr. 107/1996, Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic, ca instituții publice cu personalitate juridică.

Or, față de aceste dispoziții legale, a apreciat că titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâta este Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție cu personalitate juridică, astfel că sediul reclamantei la care se referă art. 269 alin. (2) C. proc. civ. este cel al sus-menționatei instituții, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat prin intermediul unei astfel de subunități.

În final, a subliniat că dacă legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze o excepție cu privire la acest aspect, ar fi făcut-o în mod expres, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 107 rap. la art. 109 și 110 C. proc. civ., dar și că art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilește o competență teritorială exclusivă, astfel că părțile nu ar fi putut-o înlătura prin acordul lor tacit.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la data de 14.02.2018.

La data de 20.04.2018, Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a precizat că Administrația Bazinală de Apă Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava are calitatea de reclamant și stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Prin sentința civilă nr. 408/23.04.2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 și a reținut că, în speță, reclamant este Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava fapt, neinteresând în această etapă procesuală lipsa personalității juridice, acest aspect urmând a fi analizat ulterior.

Astfel, notând că sediul reclamantului este situat în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, a reținut că această instanță este competentă să soluționeze cererea.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Așadar, competența de soluționare a conflictelor de muncă revine instanței competente de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului.

Cu privire la noțiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal și sediul secundar al reclamantului.

De aceea, raportat la regula de interpretare a normelor juridice conform căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât și cel secundar.

Pornind de la aceste considerații de principiu, instanța supremă constată că, în speță, conflictul de muncă a fost declanșat de angajator.

Totodată, notează că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a menționat că sediul său este situat în municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava.

De asemenea, prin precizările depuse la 20.04.2018, a precizat că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul la adresa sus-menționată, are calitatea de reclamant și stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Dat fiind că atât în acțiunea introductivă, cât și în cererea precizatoare a fost indicat drept sediu al reclamantului cel din municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava, în funcție de acest sediu urmează a fi determinată instanța competentă să soluționeze litigiul.

Împrejurarea că sediul anterior menționat este unul secundar, în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ., nu poate conduce spre concluzia că instanța competentă teritorial se determină numai în funcție sediul principal al reclamantului, în condițiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal și sediul secundar al reclamantului.

Prin urmare, Tribunalul Suceava este instanța competentă teritorial să judece conflictul de muncă ivit între părți.

Așa fiind, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Suceava, instanță în favoarea căreia, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.