ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2185/2018

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3670 din 14 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. prin mandatar C., a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută în privința clauzei prevăzute la art. 8.1 teza a III-a din contractul nr. x/26.11.2007, a obligat pârâtele să restituie reclamanților sumele încasate reprezentând diferența rezultată în urma majorării dobânzii curente de la 5,7% la 6,99%, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data fiecărei plăți până la achitarea integrală și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanta-pârâtă C. S.A. și apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3670/14.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata D. prin mandatar C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 martie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenții-reclamanți B. și A. au depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susținând, în esență, admisibilitatea recursului, față de împrejurarea că decizia recurată a fost pronunțată ulterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat până la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 14.12.2015, sub număr de dosar x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. prin mandatar C., constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 8.1, 9.1 lit. a), 12.2, 12.3 și 12.4 din contractul de credit nr. x/26.11.2007, constatarea valorii marjei băncii de la momentul încheierii contractului, respectiv 3% și obligarea pârâtei să modifice contractul în sensul calculării dobânzii după formula marja băncii de 3% + LIBOR la 3 luni, înghețarea cursului de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la momentul semnării contractului, obligarea pârâtelor la plata sumelor achitate în plus, rezultate din majorarea abuzivă a dobânzii de la 5,7% la 6,99%, precum și a dobânzii legale aferente calculate de la data încasării fiecărei sume până la achitarea efectivă, obligarea pârâtei să recalculeze ratele aferente contractului în funcție de valoarea CHF-RON de la semnarea acestuia până la sfârșitul perioadei de contractare, obligarea pârâtei la plata sumelor achitate în plus, rezultate din diferența de curs valutar precum și a dobânzii legale aferente, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2731,60 CHF reprezentând comision de acordare, precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Raportând datele speței, la dispozițiile legale evocate se constată că este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condițiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x/26.11.2007, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 131.580 CHF (respectiv 288.778,626 RON - 1CHF =2,1947 RON la momentul încheierii contractului, conform celor menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de E. în Dosarul nr. x/2014 și de F. și G. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 14 decembrie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.