ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2018

HOTĂRÂRE
23.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 martie 2018

Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1679 din 08.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Craiova a respins excepția tardivității contestației și a admis contestaia formulată de contestatoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu intimații B. și C., dispunând repunerea pârilor în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Prin decizia nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de intimați împotriva acestei sentințe și, în consecință, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost respinsă contestația formulată de părâta S.C. A. S.A.

A fost obligată părâta la plata cheltuielilor de judecată către apelanți, în cuantum de 1.010 RON.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, contestatoarea a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II a - civilă.

Tribunalul Dolj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul are ca obiect decizia nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în soluționarea apelului.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv decizia civilă nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2018
Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4147/27.03.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulata de contestatoarea SC A. SRL, în contradic
ÎCCJ 2018-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2133/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6420 din 17 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/20
ÎCCJ 2018-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1221/2018
reclamanta la plata sumei de 524,01 RON despăgubiri către pârâta S.C. C. S.A. a obligat pârâtele la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă prin decizia nr. 844/2017 din 11 octo
ÎCCJ 2018-04-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2018
155 din 11.01.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu pe intimatul pârât S.C. B. S.R.L. și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON. Împotriva acestei decizii, a
ÎCCJ 2018-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2018
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2018 Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 12924/2016 din data de 04 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția
Sursă