ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3085/2018

HOTĂRÂRE
21.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3085/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de față;

La data de 02.02.2016, pârâta D. S.A. a depus întâmpinare-prin care a învederat că a preluat calitatea procesuală a pârâtei C. SA- prin efectul fuziunii prin absorbție, învederându-se încheierea cu nr. 3267/25.11.2015 a Tribunalului Specializat Cluj- care a constatat legalitatea Hotărârii Adunării generale Extraordinare a acționarilor D. S.A. din data de 08.12.2015 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor C. SA-din data de 19.10.2015- prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbție dintre D. S.A. și C. S.A.. Astfel, personalitatea juridică a C. S.A. a încetat, întreg patrimoniul acesteia fiind transmis cu titlu universal către D. S.A.. De aceea- toate drepturile și obligațiile de drept procesuale sau substanțial, inclusiv calitatea procesuală care s-au născut sau ce vor naște din litigiul ce face obiectul prezentei cereri,au fost sau vor fi preluate (în cazul celor viitoare) de către D. S.A..

Pârâta D. S.A. a invocat prin întâmpinare, excepția inadmisibilității cererii reclamanților -raportat la prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, iar privitor la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii- ca neîntemeiată.

S-a respins acțiunea reclamanților A. și B., pentru constatare clauze abuzive, obligație de a face, pretenții.

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1158/A din 18 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 30 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2018-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1056/2018
Ședința publică din data de 22 martie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.
ÎCCJ 2018-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr. x din 30 decembrie 2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4081/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. x/16.12.2015, reclamanții A. și B., în contradic
ÎCCJ 2020-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2020
Ședința publică din data de 20 octombrie 2020 Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția
Sursă