ÎCCJ, decizie (scj.ro #160923)

Cerere de intervenție principală formulată în calea de atac a apelului. Respingerea cererii în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Invocarea încălcării principiului egalității prevăzut de art. 8 din Codul de procedură civilă. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Principiile fundamentale ale procesului civil

Index alfabetic: cerere de intervenție principală în interes propriu

apel

principiul egalității

principiul dreptului la apărare

C. proc. civ., art. 8, art. 10, art. 13, art. 62 alin. (3), art. 64, art. 65 alin. (1)

Dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, părțile și terții având în proces obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, astfel cum impun dispozițiile art. 10 C. proc. civ.

N

u este încălcat principiul egalității părților, prevăzut de art. 8 C. proc. civ.,

în cazul în care cererea de intervenție principală în interes propriu formulată în apel a fost respinsă de instanță, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., ca urmare a lipsei acordului părților litigante, întrucât

acest principiu operează între părți, iar intervenienții nu au dobândit această calitate, cererea lor nefiind admisă în principiu, astfel cum prevede art. 65 alin. (1) C. proc. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1538 din 1 octombrie 2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 mai 2018 la Tribunalul Gorj, Secția a II-a civilă, reclamantul A. a solicitat autorizarea convocării adunării generale a acționarilor, S.C. B. S.A., conform art. 119 din Legea nr. 31/1990, indicând punctele aflate pe ordinea de zi.

Prin sentința civilă nr. 88 din 10 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția a II-a civilă s-a respins ca nefondată cererea de autorizare a convocării A.G.O.A. formulată de reclamantul A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.

C. și D. au formulat cerere de intervenție în interes propriu în cadrul apelului, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă.

În considerentele acestei încheieri, instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că intervenția principală se poate face și în instanța de apel, cu acordul expres al părților.

În cauză, instanța a constatat că apelantul-reclamant A. și intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și-au exprimat expres poziția cu privire la cererea de intervenție principală, în sensul că nu sunt de acord cu introducerea ei în faza de judecată a apelului. În acest context, s-a reținut că cererea de intervenție este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

La 19 noiembrie 2019, C. și D. au declarat recurs împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de intervenție principală.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că interesul justificat pentru admisibilitatea cererii de intervenție principală rezidă în faptul că C. este acționar al societății S.C. B. S.A., conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar D., deși nu este acționar, este interesat de ceea ce se întâmplă în cadrul societății S.C. B. S.A., întrucât această societate prezintă importanță majoră pe plan local, obiectul principal de activitate fiind închirierea tuturor spațiilor comerciale din X.

C. și D. au susținut că încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 62 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că acestea nu se aplică izolat, ci doar coroborat cu dispozițiile art. 13 C. proc. civ., care reglementează dreptul la apărare și cu cele ale art. 8 C. proc. civ., care reglementează principiul egalității în fața legii.

În opinia petenților, încheierea din 14 noiembrie 2018 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității, în contextul în care se limitează exercitarea dreptului terțului de a interveni în calea de atac a apelului, prin condiționarea acestuia de voința exclusivă a părților din proces, stabilindu-se astfel un tratament juridic diferențiat între terții care primesc acordul părților de a interveni și terții care nu primesc acest acord.

Prin urmare, s-a subliniat că dreptul de a interveni în proces trebuie exercitat în același mod, indiferent de acordul sau de lipsa acordului părților din proces, prin asigurarea egalității în ceea ce privește formularea cererii de intervenție principală, drept pe care legiuitorul l-a recunoscut, față de imperativul realizării unui act de justiție temeinic și legal.

Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursul recurenților a fost legal timbrat cu suma de 100 lei.

Prin încheierea din 19 martie 2019 s-a dispus suspendarea judecării recursului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 8 mai 2019, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, legal timbrată, care a fost încuviințată la termenul din 1 octombrie 2019.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, în motivarea recursului s-a susținut că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității în fața legii, în contextul în care se limitează exercitarea dreptului terțului de a interveni în calea de atac a apelului, de acordul de voință al părților din proces, stabilind astfel un tratament juridic diferențiat între terții care primesc acordul părților de a interveni și terții care nu primesc acest acord.

Față de dispozițiile legale pretins încălcate și de argumentarea criticii formulate, instanța supremă apreciază că în cauză recursul nu poate fi examinat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care fac referire la norme de drept material, ci din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin.(1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât atât dispozițiile legale pretins încălcate - art. 62 alin. (3) C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 8 și cele ale art. 13 C. proc. civ. reprezintă norme de procedură.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte constată că cererea de intervenție principală a fost formulată de C. și D. în calea de atac a apelului.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 62 alin (3) C. proc. civ., care prevăd că intervenția principală se poate face și în instanța de apel, cu acordul expres al părților, astfel cum a reținut și instanța de apel.

Verificând practicaua încheierii recurate, instanța supremă constată că la termenul din 14 noiembrie 2018 curtea de apel a pus în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de C. și D.

Prezenți prin avocat la termenul respectiv, reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A. au menționat că nu sunt de acord cu această cerere de intervenție în interes propriu, context în care instanța de apel a făcut aplicarea întocmai a dispozițiilor legale evocate.

Înalta Curte constată, astfel, că nu poate fi reținută încălcarea sau greșita aplicare a art. 62 alin. (3) C. proc. civ., ci, dimpotrivă, riguroasa aplicare a acestei norme legale.

Apreciază că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 8 sau ale art. 13 C. proc. civ., în primul rând pentru că instanța de apel a pus în discuție cererea de intervenție principală formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 64 C. proc. civ. și s-a pronunțat asupra acesteia după ce părțile litigante și-au expus punctul de vedere asupra ei.

Nu a fost încălcat principiul egalității părților, prevăzut de art. 8 C. proc. civ., pe de o parte pentru că acest principiu operează între părți, iar recurenții nu au dobândit această calitate, întrucât cererea lor nu a fost admisă în principiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. civ.

În contextul aceleiași critici, instanța supremă constată, de altfel, că recurenții au invocat lipsa tratamentului egal nu față de părți, ci față de alți intervenienți la a căror introducere în cauză părțile nu se opun, ceea ce excede categoric ipotezei art. 8 C. proc. civ.

Nu au fost nesocotite nici dispozițiile art. 13 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că recurenții nu au dobândit calitatea de părți, și, pe de altă parte, pentru că în realitate criticile vizează rigoarea textului legal, ca și rigoarea aplicării acestuia.

Or, dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, părțile și terții având în proces obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, astfel cum impun dispozițiile art. 10 C. proc. civ.

Toate aceste considerente au fundamentat convingerea instanței supreme că dispozițiile de procedură analizate în precedent nu au fost nesocotite, ci, dimpotrivă, riguros respectate, astfel că în cauză nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul fiind respins în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.