ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2842/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2842/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în municipiul Constanța, județul Constanța;

- evacuarea pârâtei din imobilul revendicat având în vedere lipsa titlului;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1453 din 28 iunie 2017, Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A.

Prin Decizia civila nr. 191/C din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul civil formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1453 din 28.06.2017, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs de reclamantul A.

Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea din camera de consiliu din 29.05.2018, complet de filtru, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., constatându-se că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost înregistrată, la data de 2 aprilie 2018, sub nr. x/2018, conexată la Dosarul nr. x/2018, cu termen 18.06.2038, sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., raportat la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20.07.2017), în sensul dacă efectele acestei decizii sunt aplicabile în privința hotărârilor date în apel, în cauze a căror valoare nu depășește suma de 1.000.000 RON, pronunțate după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei menționate doar în litigiile începute ulterior sau și în procesele începute anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, astfel încât, în acestea din urmă, în cazul inaplicabilității efectelor aceleiași decizii, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 continuă să se aplice în forma anterioară publicării deciziei instanței constituționale.

Prin rezoluția din 02 iulie 2018 s-a stabilit termen de judecată la data de 04 septembrie 2018 în vederea discutării admisibilității recursului, ca urmare a Deciziei nr. 52 din 18.06.2018 pronunțate în Dosarul nr. x/2018 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2018 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și s-a reținut cauza în pronunțare sub aspectul admisibilității recursului.

Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum șt în alte cereri evaluabile în bani în valoare de pană la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății este de 250.000 Iei.

Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 29 decembrie 2016, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Constanța, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Repune cauza pe rol.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 191/C din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4566/2018
instanței evacuarea reclamantei din imobilul situat în Constanța, str. x, Constanța, întrucât aceasta nu are dreptul de proprietate asupra imobilului din discuție. Cererea a fost întemeiată pe art. 555 și urm. din C. civ. Prin sentința civi
ÎCCJ 2018-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2018
a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 800 RON. Prin Decizia civilă nr. 1640 din 21 decembrie 2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelanta reclamantă
ÎCCJ 2018-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 11 aprilie 2016 sub nr. 8468/212/2016, reclamanta S
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 78/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iunie 2016, sub număr dosar x/212/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin Pr
ÎCCJ 2018-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1538/2018
Ședința publică din data de 27 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4450 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul c
Sursă