ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 199/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Cererea de revizuire înregistrată la data de 02 octombrie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, (astfel cum a fost completată la data de 29 octombrie 2019), revizuenții A., B., C. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 1, 2, 4, 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 438 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosar nr. x/2011.

Sub aspectul motivului reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenții au arătat că Decizia nr. 107 din 13 iunie 2018 este potrivnică Deciziei nr. 438 din 10 septembrie 2019, este dispusă de aceeași instanță de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Prin această hotărâre irevocabilă, instanța de recurs constată, diametral opus de constatarea instanței atacate, "... că este întemeiat motivul de recurs privind nesoluționarea fondului pricinii de către instanța de fond ..." și că "... prin cererea de apel, apelanții au solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru anularea certificatelor fiscale false și a tuturor actelor subsecvente acestora". S-a mai constatat că "... instanțele de fond au omis să se pronunțe asupra dispozițiilor civile din Dosarul penal nr. x/2009, respingerea cererii de anulare a celorlalte înscrisuri fundamentându-se pe considerentul că certificatele nu au fost anulate, fără însă a observa că prima instanța a fost investită și cu acest capăt de cerere care nu a fost analizat pe fond".

Succesorii reclamantului decedat au optat pentru continuarea exercitării acțiunii civile din dosar, conform înscrisului de la dosarul tribunalului, iar Tribunalul Caraș-Severin, prin Încheierea din 20 noiembrie 2017, a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de apelanți moștenitori ai defunctului D., a numiților E. și F..

Din această dată, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, dacă moștenitorii sau după caz succesorii în drepturi ... își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului ...". Această excepție de procedură a fost ridicată în fața instanței, dar a rămas nesoluționată în mod abuziv.

În rejudecare, instanța de fond, apel și recurs, prin aceleași metode frauduloase, prin încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței penale nr. 461/2010 (Dosar penal nr. x/2010), prin nerespectarea puterii de lucru judecat a dispozițiilor irevocabile a Deciziei nr. 107/2018 (Dosar nr. x/2011), nu se pronunță asupra aspectelor de fond invocate în prezentul litigiu, prin nesoluționarea fondului pricinii, așa cum a fost dedus judecații, prin hotărâri judecătorești executorii ale primei instanțe penale și dispoziții irevocabile a instanței civile de recurs (Decizia civilă nr. 107/2018 - Dosar nr. x/2011).

Prin Decizia nr. 695 din 21 noiembrie 2019, pronunțată în Dosar nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 4 C. proc. civ. a disjuns cererea de revizuire a Deciziilor civile nr. 438 din 10 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2011 și, respectiv, nr. 107 din 13 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2011, formulată de aceiași revizuenți și întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a declinat competența soluționării cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situația în care soluțiile contrare au fost pronunțate în aceeași cauză, în cadrul aceluiași ciclu procesual, când hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel sau în fond.

Or, în speță, analizând hotărârile pe care revizuenții le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în etape procesuale distincte ale aceleiași pricini, respectiv Decizia nr. 107 din 13 iunie 2018 este pronunțată în primul ciclu procesual al litigiului având ca obiect anulare act (Dosar nr. x/2011), iar Decizia nr. 438 din 10 septembrie 2019 (Dosar nr. x/2011) este pronunțată în rejudecarea dispusă prin chiar Decizia nr. 107 din 13 iunie 2018, în raport de care se invocă contrarietatea.

Astfel, hotărârile despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuenții au uzat conform legii, în fond și rejudecare, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate.

Un argument în plus în ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, îl reprezintă faptul că Decizia nr. 438 din 10 septembrie 2019, pronunțată în al doilea ciclu procesual, face trimitere, în parte din considerentele sale, la cele statuate prin Decizia nr. 107 din 13 iunie 2018, preluând, în motivarea proprie, cu referire al recursul declarat, argumente din respectiva decizie, împrejurare de natură să contrazică susținerile revizuenților privind pretinsa contrarietate.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de G., H., C. împotriva Deciziei nr. 438 din 10 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CP