ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2013

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin

contestația

înregistrată pe rolul

Tribunalului Bistrița-Năsăud

la data de

11 februarie 2011, sub nr. 556/112/2011,

contestatorul D.D.V.

a chemat în judecată pe

intimații

Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale,

solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei

emisă

de intimați

din 31 decembrie 2010

și menținerea

drepturilor de pensie stabilite anterior.

Prin sentința nr. 1857/F/17

octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale,

reținând că în stabilirea

competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare

la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o

competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de

casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a pronunțat sentința civilă nr. 3777 din 15 aprilie 2013,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

primei instanțe sesizate,

Tribunalul Bistrița-Năsăud

și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

Pentru a

hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât

Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de

pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a

Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul

că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Normele de procedură civilă

sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel

că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în

art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței

de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății

are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza

Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii

din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost

emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de

11 februarie 2011.

Este adevărat că la data

emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156

prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a fost

însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării

instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde

dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”,

iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.”

Rezultă că, odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor

cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele

case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt

de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză

este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării

instanței.

Cum, în speță, instanța

a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit

art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței

de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina

este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2013.