ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SRL

Târgu-Mureș în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Toplița, Consiliul

Local Toplița, SC M.I. SRL București și intervenientul I.L., a solicitat ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată SC C. SA Toplița, societate a

cărui pachet de acțiuni a fost cumpărat de SC M.I. SRL, să încheie în formă

autentică contractul de vânzare-cumpărare privind suprafața de 17.156,5 m.p.,

iar în caz contrar hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 193

din 13 aprilie 2004, Judecătoria Toplița și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Prin sentința civilă nr. 975

din 28 septembrie 2004, Tribunalul Harghita a admis excepția inadmisibilității

introducerii acțiunii, formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC M.I.

SRL și în consecință:

A respins acțiunea formulată

de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților ca inadmisibilă;

A respins cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională împotriva

reclamantei-pârâte reconvenționale SC A. SRL, ca inadmisibilă;

A respins cererea de

intervenție formulată de intervenientul I.L., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că în contextul în care acțiunea reclamantei are

caracter comercial și este evaluabilă în bani, aspecte necontestate de nici una

dintre părți, procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 alin. (1) C.

proc. civ., era obligatorie, înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată, iar neîndeplinirea acesteia constituie un fine de neprimire, cu

consecința respingerii acțiunii comerciale, ca inadmisibilă.

În ce privește cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională, depusă în

ședința publică din 30 martie 2004, a reținut că, în speță, nu s-a îndeplinit

cerința concilierii prealabile, în sensul prevederilor art. 720 alin. (1) C.

proc. civ., nici cu privire la această cerere.

A reținut, de asemenea, că

nici cererea de intervenție formulată de intervenientul I.L. nu a fost

precedată de efectuarea procedurii prevăzute de art. 720 alin. (1) C. proc.

civ. și a respins, ca inadmisibile, aceste cereri, fără a acorda cheltuieli de

judecată.

Prin decizia nr. 27/ A din

18 mai 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios

administrativ, a admis apelul pârâtei SC M.I. SRL București, a modificat

integral sentința mai sus menționată și a constatat că asupra reclamantei SC A.

SRL Târgu-Mureș a fost deschisă procedura reorganizării și falimentului, prin

încheierea din 26 februarie 2003 a Tribunalului Brașov, Judecător sindic,

rămasă irevocabilă;

A dispus suspendarea de

drept a judecării acțiunii reclamantei SC A. SRL Târgu-Mureș, în temeiul

dispozițiilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ. și, de asemenea, a judecării

acțiunii reconvenționale a pârâtei SC M.I. SRL București împotriva reclamantei,

precum și a cererii intervenientului I.L., împotriva tuturor pârâților, în

temeiul dispozițiilor art. 42 al Legii nr. 64/1995.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a avut în vedere că ulterior sesizării, a intervenit

un fapt juridic și anume deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a

falimentului SC A. SRL, prin sentința nr. 2731 din 23 septembrie 2002 a

Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic, și apoi după strămutarea

pricinii, dechiderea procedurii falimentului și dizolvarea SC A. SRL

Târgu-Mureș, prin încheierea din 3 octombrie 2003, a Tribunalului Brașov,

judecătorul sindic, în dosar nr. 40/F/2003, rămasă irevocabilă.

A apreciat că în situația

juridică și procesuală astfel creată suspendarea de drept a judecării acțiunii

reclamantei în faliment este imperativă și pe temeiul dispozițiilor art. 243 pct.

5 C. proc. civ., iar în ce privește acțiunea reconvențională a pârâtei, aceasta

nu poate fi judecată deosebit, în sensul dispozițiilor art. 120 pct. 2 C. proc.

civ., întrucât prin legătura ei cu cererea reclamantei, conform art. 119 pct. 1

C. proc. civ., cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 64/1995 art. 42.

A considerat, în consecință

că, pentru identitate de rațiune, se impune suspendarea de drept a judecării

cererii reconvenționale și, de asemenea, a cererii intervenientului I.L.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL București, întemeindu-se pe dispozițiile

art. 304 pct. 6 și 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei la instanța

competentă să soluționeze cererea sa reconvențională, privind rezoluțiunea

antecontractelor nr. 116 și 117 din 5 mai 1997.

Recurenta susține astfel că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, dată cu

încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că

nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra cererii sale de

disjungere a modificării de acțiune reconvențională și, pe de altă parte, s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a dispus suspendarea

judecării cererii sale reconvenționale fără ca nimeni să fi cerut aceasta și

fără ca, la rândul ei, să pună în discuție acest aspect.

Mai susține că măsura

suspendării acțiunii sale reconvenționale este însă nelegală și netemeinică și

pentru că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 cu trimitere la art. 312

C. proc. civ., în sensul că s-a apreciat în mod greșit de către instanța de

apel că între cele două acțiunii ar fi o strânsă legătură, astfel încât dacă se

suspendă de drept acțiunea principală, acțiunea reconvențională va avea aceeași

soartă, având în vedere prevederile art. 42 din Legea nr. 64/1995.

Arată că nu există nici o

legătură între cele două acțiuni, acțiunea principală privește o obligație de a

face, iar obiectul acțiunii reconvenționale este o cerere pentru rezoluțiunea a

două antecontracte motivat de neplata, integrală și la termenele prevăzute a

prețului.

Recursul nu este fondat.

În ce privește primul motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată

că nu este fondat, deoarece instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori

ceea ce nu s-a cerut, ci, în mod corect a dispus și suspendarea judecării

cererii reconvenționare formulate de recurenta-pârâtă, având în vedere că între

acțiunea principală și cererea reconvențianală există o strânsă legătură.

Astfel, s-a apreciat corect

că acțiunea reconvențională promovată de recurenta-pârâtă nu poate fi judecată

deosebit, deoarece, prin legătura ei cu cererea introductivă a reclamantei, în

conformitate cu dispozițiile art. 119 pct. 1 C. proc. civ., cade sub incidența art.

42 din Legea nr. 64/1995, iar faptul că suspendarea cererii reconvenționale nu

a fost invocată de nici una dintre părți nu constituie un impediment pentru

instanță de a dispune suspendarea acesteia, odată cu acțiunea principală, din

oficiu, în virtutea rolului său activ, pentru a asigura o bună înfăptuire a

actului de justiție.

Referitor la cel de al

doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că este de asemenea nefondat.

Din actele dosarului rezultă

că în ce o privește pe SC A. SRL a fost deschisă procedura reorganizării

judiciare și a falimentului, prin încheierea din 3 octombrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 40/F/2003, rămasă irevocabilă.

În această situație, în

conformitate cu dispozițiile art. 243 pct. 5 C. proc. civ., suspendarea

judecății operează de drept, aceste dispoziții legale fiind în deplină

concordanță cu reglementarea legală specială conținută de art. 42 din Legea nr.

64/1995, potrivit căreia „de la data deschiderii procedurii, se suspendă toate

acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale”.

Cât privește susținerea

recurentei-pârâte că s-a apreciat eronat că între cele două acțiuni ar fi o

strânsă legătură, pentru că acțiunea principală privește o obligație de a face,

iar cererea reconvențională ar fi o simplă acțiune în constatare, se constată

că este și ea nefondată, pe de-o parte, întrucât, prin cererea reconvențională

nu s-a solicitat numai rezoluțiunea contractului, ci și repunerea părților în

situația anterioară, iar pe de altă, parte, nu caracterul acțiunilor este

primordial în aprecierea legăturii indisolubile dintre cele două acțiuni, ci

necesitatea judecării împreună a acestora în scopul înfăptuirii actului de

justiție, în cât mai bune condiții.

În consecință, reținându-se

că pârâta SC M.I. SRL București nu a formulat în recurs nici o critică, de

natură să conducă la desființarea deciziei curții de apel, în condițiile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., - se va respinge

recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC M.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 27/ A din 18 mai 2005

pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 21 iunie 2006.