ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 287/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4340/CC din 17 noiembrie 2016, Judecătoria Alba Mia a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. și, în consecință, a dispus evacuarea imediată a pârâtei și a bunurilor acesteia din imobilul situat administrativ în Alba Iulia, județul Alba, înscris în CF x-CI-U1 Alba Iulia, nr. top x/1/11/1/11 de sub B9, în suprafață de 38,16 mp. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 1000 lei onorariu avocat. A respins, în rest, acțiunea.
Apelul declarat depărată împotriva acestei sentințe a fost constatat perimat de Tribunalul Alba, secția I civilă, prin Decizia nr. 625/A din 16 noiembrie 2017.
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta B. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Alba la data de 11 decembrie 2017.
Tribunalul Alba a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 decembrie 2017.
Prin rezoluția din 4 ianuarie 2018, s-a fixat termen la 31 ianuarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Decizia supusă recursului, prin care a fost constatat perimat apelul, a fost pronunțată de tribunal într-un litigiu având ca obiect evacuare, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., judecătoriei.
Referitor la calea de atac, se observă că aceasta face obiectul reglementării cuprinse în dispozițiile exprese ale art. 421 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Ca atare, competența de soluționare a recursului aparține curții de apel, instanța ierarhic superioară tribunalului.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor Codului de procedură civilă, în conformitate cu art. 97 din Cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
Reformularea art. 97 pct. 1 din Cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.
Dimpotrivă, față de obiectul recursului - care supune verificării legalității o hotărâre a instanței de apel care a constatat perimată calea de atac a apelului - devin incidente prevederile art. 483 alin. (4) cu referire la cele ale art. 421 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhie superioară.
În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Alba Iulia, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 625/A din 16 noiembrie 2037 a Tribunalului Alba, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2018.
Pronunțată de GGC - NN