ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1471/2018

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 24.08.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca instanța să constate stingerea datoriilor principale și accesorii izvorâte din contractul de credit pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. x/17.07.2008, completat prin actele adiționale din 04.09.2008, 09.07.2010 și 15.11.2010, prin darea în plată a imobilului ipotecat și transmiterea dreptului de proprietate către creditorul - bancă asupra imobilului apartament situat administrativ în Alba Iulia, str. x, jud. Alba, înscris în CF x-C1-U6 Alba Iulia, nr. top. xVIII, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 49,60 mp, cota de bunuri indivize în suprafață de 6/100 și 17/275 mp teren, în temeiul art. 3-5, 8 și 10 din Legea 77/2016.

Prin sentința civilă nr. 1341/2017 din 18 mai 2017, Judecătoria Alba Iulia a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta D. prin E. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a C. S.A.. A respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel A. și B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate și pe cale de consecință a se dispune admiterea cererii pentru constatarea dării în plată dedusă judecății.

Prin decizia nr. 1196/A/2017 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1341/2017 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016.

A schimbat în tot sentința atacată în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta D., prin E. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a C. S.A..

A dispus stingerea tuturor datoriilor cu accesorii ale reclamanților față de pârâta D., datorii izvorâte din contractul de credit pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. x/17.07.2008 modificat prin actele adiționale din 04.09.2008, 09.07.2010 și 15.11.2010, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului ipotecar D. prin E. S.R.L. și transferul dreptului de proprietate către pârâtă asupra imobilului apartament din Alba Iulia str. x bl. TOP x ap. 8 jud. Alba, înscris în CF x-C1-U6 Alba Iulia nr. top xVIII compus din 2 camere și dependințe în suprafață de 49,60 mp, cota de bunuri indivize în suprafață de 6/100 și 17/275 mp teren, de la data ramânerii definitive a prezentei, în baza art. 3-5, 8 și 10 din lg. 77/2016; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta D., reprezentată de E. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, și rejudecând să se mențină sentința civilă nr. 1341/2017 pronunțata in dosar nr. x/2017, al Judecătoriei Alba Iulia, ca fiind temeinică și legală.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba la data de 20.11.2017.

La data de 14.12.2017 tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 18.12.2017.

La 19 februarie 2018, intimații-reclamanți B. și A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia.

La 25 aprilie 2018 recurenta-pârâtă a transmis, prin email, note de ședință, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Alba, în apel, într-o cerere având ca obiect o acțiune în constatarea dării în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016, a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, iar hotărârea de primă instanță poate fi atacată cu apel potrivit dispozițiilor art. 9 din același act normativ.

Conform dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, situație în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o cerere formulată în baza Legii nr. 77/2016, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Alba, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta D., reprezentată de E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1196/A/2017 din 5 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.