ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 481/2011

HOTĂRÂRE
28.11.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 481/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1063 din 21 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3850/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Petentul A.I. la data

de 3 mai 2010 a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 3123/927/VIII/1/2010

și nr. 2709/387/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, invocând ca temei dispozițiile art. 278

1

pen.

Plângerea a fost

respinsă ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin sentința nr. 1063 din 21 iunie 2010, cu motivarea că plângerea

petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a

urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu întrunește cerințele unei

plângeri penale directe așa cum prevăd dispozițiile art. 222 din același cod.

Împotriva acestei

sentințe, petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei

vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în

judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul

art. 275-278 C. proc. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc

reglementat de prevederile art. 278

1

privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din

examinarea actelor dosarului a rezultat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în

judecată.

Pe de altă parte,

plângerea petentului nu conturează nici conținutul unei plângeri ca act de

sesizare al organelor de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art.

222 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

în alin. (2) al acestui text legal, întrucât în conținutul său nu sunt descrise

în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a

persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se

presupune că acestea ar fi fost săvârșite.

Invocarea de către recurentul

petent a

prevederilor

art. 278

1

arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit

instanța de fond.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul

A.I.

împotriva sentinței nr. 1063 din

21 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3850/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1063

din 21 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3850/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 299/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1709 din 5 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6820/1/2010 a fost respinsă, ca ina
ÎCCJ 2011-11-21
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 373/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1773 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5271/1/2010 a fost respinsă, ca in
ÎCCJ 2011-11-21
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 374/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1793 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6919/1/2010 a fost respinsă, ca in
ÎCCJ 2011-01-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1052 din 17 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadm
ÎCCJ 2011-09-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 401/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 598 din 8 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1946/1/2010 a fost respinsă, ca inadmi
Sursă