ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2673/2020

HOTĂRÂRE
10.12.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2673/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 12 octombrie 2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Brașov, pentru motive de bănuială legitimă.

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Conform alin. (2) al aceluiași articol, cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Petentul nu formulează susțineri care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranță publică, iar motivul de bănuială legitimă invocat nu se raportează la calitatea uneia dintre părți de judecător la curtea de apel, de natură să atragă competența de soluționare a cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel cum reiese din interpretarea textului legal anterior redat, calitatea intimatei de fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov nu poate atrage competența instanței supreme de soluționare a cererii de strămutare.

Prin urmare, reținând invocarea de către petent a unor motive de bănuială legitimă, având în vedere că cererea de strămutare este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Brașov, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Curții de Apel Brașov.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2021-09-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 august 2021, petenții A. și B. au solicitat s
ÎCCJ 2020-12-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2640/2020
Ședința publică din data de 17 decembrie 2020 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24 noiembrie 2020, petenta A. a solicitat str
ÎCCJ 2021-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2359/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2021-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cu
Sursă