ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/281/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului, la plata sumei de 96.988 lei reprezentând drepturile financiare aferente lunilor aprilie - septembrie 2016, datorate conform Contractului de prestări servicii sportive din 01.03.2016, sumă la care să se aplice dobânda legală de la data notificării pârâtului și până la data punerii efective în executare a hotărârii, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei reprezentând taxa de memoriu achitată de aceasta la Comisia de Soluționare a Memoriilor a Federației Române de Handbal, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

La data de 27.10.2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare și completare la acțiune, prin care a arătat că, înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții B., Primarul Municipiului Ploiești, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești prin Primar și Consiliul Local Ploiești prin PRIMAR, prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 74.736 lei reprezentând drepturi financiare restante și 22.252 lei reprezentând prima de performanță, la care se adaugă dobânda legală, obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000 lei reprezentând taxa de memoriu achitată de aceasta la Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 3255 din 05.04.2017, Judecătoria Ploiești a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Primarul municipiului, Consiliul Local Ploiești și Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploiești, ca neîntemeiată; a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de Primarul municipiului, Consiliul Local Ploiești și Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploiești, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de Primarul municipiului, Consiliul Local Ploiești și Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploiești, ca neîntemeiată, a admis acțiunea precizată, a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 96.998 lei reprezentând drepturi financiare restante aferente lunilor aprilie - septembrie 2016 și primă performanță conform Contractului civil de prestări servicii sportive din 01.03.2016, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data notificării și până la data achitării efective a debitului; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând taxă memoriu adresat Comisiei de Soluționare a Memoriilor a Federației Române de Handbal și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4265 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu apărător.

Prin decizia civilă nr. 1698 din 08 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de apelanții-pârâții Primarul Municipiului Ploiești, Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Ploiești-prin Primar și Consiliul Local Ploiești, și, în consecință, s-a modificat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Primarul Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești.

S-a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

S-a respins cererea de obligare a acestor pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.625 lei.

S-au menținut restul dispozițiilor.

A fost obligată intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată din apel, reprezentând jumătate din taxa de timbru, respectiv suma de 766,19 lei.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâtul B. (CSM).

Prin adresa din 23.02.2018, Tribunalul Prahova a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Prahova, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Prahova revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât B. (CSM) împotriva deciziei civile nr. 1698 din 08 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.